Ce surpriză îi pregătește Adina Halas băiețelului ei. Va afla în aeroport


Adina Halas e pusă pe fapte mari în luna decembrie. Vrea să se întâlnească cu Moș Crăciun. Și nu atât ea, ci își dorește nespus să își ducă băiatul, pe Serghei, în Laponia.

Tag-uri: #adina halas

Visul e pe cale să i se îndeplinească și se pregătește intens pentru mica escapadă care începe pe 18 decembrie, o vacanță în Levi, care include întâlnirea cu Moș Crăciun și cu familia sa, husky safari, cadouri surpriză, cină festivă cu Moșu’, vizită la ferma de reni și multe alte asemenea excursii de basm.

Seghei nu știe nimic pentru că mămica lui se chinuie să țină totul secret și vrea să îi spună despre întâlnirea cu Moșul chiar în aeroport.

Pentru că își dorește să facă multe poze, Adina speră să găsească niște mănuși cu care să poată manevra liniștită telefonul pentru a imortaliza cele mai tari momente din excursie.

Acolo este frig, primim îmbrăcăminte termoizolantă și marea mea preocupare este să îmi iau mănuși cu care să pot manevra smartphone-ul, pentru că nu concep să nu fac tone de poze și de filmulețe. Înțeleg că deși e rece, pentru că nu bate vântul acolo este plăcută atmosfera”, spune Halas pentru Perfecte.ro.


 
“Pentru că înțeleg cât de importantă este copilăria în formarea unui om și pentru că îmi aduc aminte ce simțeam la 7 ani, știu exact ce simte Serghei acum și de aceea am decis împreună cu tatăl lui să îi păstrăm cât mai mult timp magia activă. Este clasa I acum și copiii au început deja să își exprime între ei îndoielile, pentru că unii au frați mai mari și au aflat de la aceștia că treaba nu este tocmai cum cred ei”.

“Am anticipat situația asta în urmă cu doi ani când m-am gândit că dacă ar ajunge să îl vadă pe Moș Crăciun la el acasă, înconjurat de reni și spiriduși, nu ar mai conta pentru el daca vreun alt copil i-ar spune ulterior că Moșu’ nu există. Așadar, am trecut Laponia pe lista “Amintiri din copilăria lui Serghei” și am început să căutăm cea mai bună variantă pentru această vacanță de poveste”.

“Abia aștept să mergem la ferma de reni unde vom intra în contact cu puii de ren și îi vom putea hrăni. Levi găzduiește anual evenimente din cadrul Cupei Mondiale de Schi și mi-ar plăcea să și schiem aici, dacă vom avea timp. Copiii vor merge pe cărarea din pădure spre casa lui Moș Crăciun și vor face biscuiți împreună cu doamna Crăciun”.

“Serghei adoră să împodobim împreună bradul, iar de data asta o vom face împreună cu Moșu, ceea ce va fi incredibil pentru el. Ce mi se pare într-adevăr genial este faptul că scrisoarea pe care Serghei o scrie Moșului va ajunge împreună cu cadoul dorit în sacul Moșului în Laponia și va fi o surpriză uriașa să îl vadă pe Moș Crăciun cu scrisoarea lui în mână. Sper că printre atâtea activități să reușim să vedem și hotelul de gheață și mă gândesc să căutăm aurora boreală pe snowmobil. Serghei trebuie să afle la un moment dat că uneori pe maică-sa o lovește dorința de adrenalină. Aici rămâne de văzut doar cum va fi copilul cu oboseala”, povestește Adina Halas pentru Perfecte.ro.

Am de gând să nu îi divulg nimic lui Serghei până plecăm, iar în dimineața respectivă să îl surprind spunându-i: “Știi ceva, Serghei? Ia hai să îl cautăm pe Moș Crăciun!” și să mergem spre aeroport. Abia aștept să îi văd mutrița când va vedea că nu glumesc!”, a mai dezvăluit vedeta care a scris pe blogul său mai multe detalii despre bucuria cu care așteaptă întâlnirea băiatului ei cu Moș Crăciunul autentic din Laponia. 

 

  • Ce surpriză îi pregătește Adina Halas băiețelului ei. Va afla în aeroport

related posts

Modifică setările cookies