"Avatarul" lui James Cameron, invins de "Hurt Locker-ul" fostei sotii la premiile BAFTA


Desi fiecare dintre cele doua filme au pornit in lupta pentru premiile BAFTA cu cate opt nominalizari, "The Hurt Locker" a reusit sa doboare "Avatarul", castigand la cele mai ravnite categorii, "Cel mai bun film" si "Cel mai bun regizor".


Batalia a fost cu atat mai stransa cu cat James Cameron a intrat in competitie cu fosta sotie, Kathryn Bigelow. Cei doi au fost casatoriti din 1989 pana in 1991, dar s-au despartit in conditii civilizate si au ramas prieteni.

Desi „Avatar” a avut un buget de 20 de ori mai mare decat „The Hurt Locker”, filmul nu a reusit sa plece acasa decat cu doua premii, in timp ce pelicula regizata de Bigelow a castigat sase trofee.

James Cameron
are totusi sansa sa isi ia revansa pe 7 martie, la premiile Oscar. Regizorul "Avatarului" se va bate din nou cu "Hurt Locker-ul" fostei sotii. Daca la capitolul nominalizari sunt din nou la egalitate, fiecare primind cate noua propuneri, ramane de vazut cu cate premii va reusi fiecare sa plece acasa.
 

related posts

Modifică setările cookies