Cauza morții lui Ilie Balaci. Ce a dezvăluit autopsia


Inițial, presa a scrie că Ilie Balaci și-a pierdut viața în urma unui infarct, pentru că mai târziu să se spună că a fost vorba despre un accident vascular cerebral.


În urmă cu puțin timp, medicii legiști au finalizat autopsia și au făcut publice primele informații. Potrivit acestora, moartea fostului internațional român a fost provocată de insuficiență respiratorie și infarct miocardic.


Polițiștii din Craiova  au deschis dosar penal pentru moarte suspectă în cazul morții lui Ilie Balaci. „A fost deschis dosar penal pentru moarte suspectă. Nu există niciun fel de suspiciune cu privire la cauzele decesului, însă pentru a putea fi dispusă o expertiză legală în cauză, o necropsie, aceasta este procedura care trebuie îndeplinită”.

Sicriul lui Ilie Balaci a fost depus la Biserica „Sfântul Ilie din Craiova”, unde va avea loc o slujbă religioasă, după care va depus la Stadionul „Ion Oblemenco”. Ilie Balaci va fi înmormântat marţi la Cimitirul Sineasca din Craiova.

În vârstă de 62 de ani, Ilie Balaci a fost găsit duminică dimineața în stop cardio respirator. Zeci de minute, medicii de pe ambulanță au încercat să-l resusciteze, însă eforturile lor au fost zadarnice.



related posts