Ce a răspuns Gabriel Oprea când a fost întrebat dacă se simte „vinovat moral pentru moartea polițistului Bogdan Gigină”


Anul acesta, în iulie, Gabriel Oprea a fost achitat definitiv de instanță în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină. Accidentul rutier care a dus la decesul tânărului s-a petrecut în octombrie 2015. 


La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a fostului ministru Gabriel Oprea. Polițistul era motociclistul care deschidea coloana oficială și trebuia să ajungă în intersecții înaintea coloanei oficiale și să se asigure că traficul este oprit. 

Polițistul era antemergătorul coloanei oficiale a fostului ministru

În jurul orelor 19:00, după ce a trecut de intersecţia dintre străzile Ştirbei Vodă şi Calea Plevnei, tânărul de 28 de ani a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată în mijlocul carosabilului de angajaţii unei firme de gaze.  A fost transportat de urgență la Spitalul Universitar, dar medicii nu l-au mai putut salva. Polițistul s-a lovit grav la cap și a suferit o hemoragie cranio-cerebrală. În seara fatidică, Gabriel Oprea mergea acasă, la vila din cartierul Cotroceni. 

Deși era întuneric și ploua, fostul ministru de Interne le-a cerut polițiștilor să mărească viteza de deplasare, astfel că Gigină, antemergătorul coloanei oficiale, mergea cu 84 km/h. 

La scurt timp de la trimiterea sa în judecată, Gabriel Oprea susținea că își va proba nevinovăția în fața instanței și că moartea polițistului Bogdan Gigină este „o tragedie fără margini pentru care însă nu poate fi făcut responsabil”. După 8 ani, politicianul a fost achitat definitiv în dosarul privind moartea polițistului. 

Ce a răspuns Gabriel Oprea când a fost întrebat dacă se simte „vinovat moral pentru moartea polițistului Bogdan Gigină”

Fostul ministru a fost invitat recent la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, iar una dintre întrebările roșii au avut legătură cu cazul morții tânărului polițist. 

„Sunteți vinovat moral pentru moartea polițistului Bogdan Gigină?”, a fost întrebarea adresată de moderatoare. 

Gabriel Oprea a încercat să evite răspunsul la întrebare și să divagheze de la subiect. 

„Bună întrebare și vă mulțumesc că mi-ați pus-o. Vă spuneam că de la 10 ani am cunoscut ce înseamnă tragedia. Tatăl meu a murit la datorie, știu ce înseamnă tragedii. Pe urmă spuneam că în calitate de ministru al Apărării în două rânduri, ministru de Interne în trei rânduri și alte funcții, am ajutat sistemul de securitate națională, am ajutat văduvele, copiii lor. Vreau să vă spun un lucru…în primul rând eu nu am beneficiat de nimic în plus față de ce au avut ceilalți miniștri de interne”, a spus politicianul potrivit Kanal D. 

Ministrul de Interne dă aviz pentru orice coloană oficială, mai puțin a președintelui și a primului ministru. Ministrul de Interne are, prin dispoziție, sau a avut un dispozitiv de însoțire constând, cu sau fără, dintr-o mașină de poliție, cu sau fără, o motocicletă ca să poată să-și îndeplinească sarcinile și misiunile. N-am beneficiat de nimic în plus”, a mai spus fostul ministru de Interne care nu ar fi avut dreptul legal să beneficieze de coloana oficială. 

Fostul ministru se consideră complet nevinovat pentru tragedie. Mai mult, Gabriel Oprea consideră că a fost ţinta unui atac mediatic.

Nu sunt vinovat nici în justiție și nu sunt vinovat moral fiindcă nu eu mă ocupam de problemele de securitate ale acelui dispozitiv. Sunt un om care întotdeauna a respectat legea. A fost un atac mediatic, a fost cel mai ordinar linşaj mediatic”, a conchis Gabriel Oprea.

Fotografii: Agerpres/ Facebook/ capturi Youtube

  • Ce a răspuns Gabriel Oprea când a fost întrebat dacă se simte „vinovat moral pentru moartea polițistului Bogdan Gigină”

related posts

Modifică setările cookies