Ce ,,pantere” avem! Duelul frumuseții în meciul de tenis Franța – România


Joi seară, la Rouen, a avut loc dineul oficial care precede confruntarea de Fed Cup dintre Franța și România, cele două combatante urmând să-și dispute un loc în finala competiției. 


Până la meciurile propriu-zise de sâmbătă și duminică, româncele și franțuzoaicele s-au duelat cu alte „arme”, specific feminine.

Tradiționalul dineu oficial e folosit de fiecare dată de tenismene pentru a socializa cu adversarele, dar și pentru a etala ținute elegante și sexy. Cu această ocazie, Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu și Raluca Olaru au jucat rolul unor „pantere”, cu rochii de culoare neagră, completate de pantofi cu toc înalt. La fel ca pe terenul de tenis, fetele noastre l-au avut alături pe căpitanul-nejucător Florin Segărceanu.

De partea cealaltă, franțuzoiacele nu s-au lăsat mai prejos, optând în schimb pentru o culoare roșie extrem de provocatoare. Bineînțeles, „piesa de rezistență” a fost de departe blonda Kristina Mladenovic, sex-simbolul naționalei Franței, care le-a adunat în jurul ei pe Caroline Garcia, Alize Cornet, Pauline Parmentier și Fiona Ferro.

Vineri, la Rouen e programată tragerea la sorți a partidelor, eveniment în care tenismenele din cele două tabere se vor afla din nou față în față. Primele două partide de simplu se joacă sâmbătă, de la ora 15.00, iar confruntările decisive au loc duminică, de la ora 14.00. Învingătoarea meciului Franța – România va juca finala Cupei Federației împotriva învingătoarei din a doua semifinală, Australia – Belarus.

  • Ce ,,pantere” avem! Duelul frumuseții în meciul de tenis Franța – România

related posts

Modifică setările cookies