Drama unei tinere de 16 ani din Ucraina, violată de un soldat rus: „Ori te culci cu mine acum, ori mai aduc 20 de camarazi”


Presa din întreaga lume, dar și autoritățile din Ucraina au vorbit des în ultimul timp despre cazurile șocante petrecute în țara vecină, după ce trupele ruse ale lui Vladimir Putin au invadat teritoriul.


Potrivit celor de la CNN, mai multe violuri au fost deja confirmate oficial, iar o tânără de doar 16 ani, Dasha, a povestit ce au pățit ea și familia ei. Fata a dezvăluit că a trăit o adevărată traumă după ce au ieșit din adăpostul în care se ascundeau: odată ajunse în bucătăria casei lor, acolo au dat peste mai mulți soldați ruși!

Unul dintre militari a luat-o pe mama ei într-o altă cameră, pentru a o viola, după care a strigat-o pe tânăra de 16 ani. Aceasta a refuzat, dar a fost luată cu forța și violată.

„Ne-au lăsat să intrăm, să mâncăm. Mai întâi, un soldat care era beat a dus-o pe mama mea într-o altă cameră. I-a dat drumul repede. Apoi început să strige după mine. Când am venit, mi-a cerut să-mi dau jos hainele. I-am spus că nu o voi face. M-a amenințat: «Dacă nu te dezbraci, te ucid!». Am opus rezistență, dar m-a sugrumat și a repetat că mă va ucide. «Ori te culci cu mine acum, ori mai aduc 20 de camarazi». Îmi amintesc doar că violatorul avea ochi albaștri și că era întuneric. Altceva nu mai știu. Vreau să uit, dar e greu”, a spus Dasha.

Tânăra de 16 ani le-a mai dezvăluit jurnaliștilor că doi lunetiști ruși i-au sărit în ajutor când soldatul a vrut să o violeze din nou. Cei doi au luat-o atât pe Dasha, cât și pe surorile ei și pe mama lor și le-au dus într-o altă casă, acolo unde le-au dezvăluit că violatorul a fost ucis. Însă nu există nicio dovadă că acest lucru s-a întâmplat.

Vezi și: ShARE în bucate cu Alex Petricean - Arpazotto

related posts

Modifică setările cookies