Ea este iubita lui Radu Valcan, in cel mai recent proiect MediaPro Pictures pentru Acasa


Madalina Draghici, cunoscuta mai ales pentru prezentarile sale pentru nume mari precum Calvin Klein sau Karl Lagerfeld, va fi din toamna, protagonista celei mai noi si exotice productii MediaPro Pictures pentru ACASA. Ea va fi partenera lui Radu Valcan intr-o poveste de dragoste fascinanta dintre un arab si o romanca.


La castingul organizat in luna ianuarie, Madalina si-a depus cv-ul si fotografiile pe site-ul www.acasatv.ro, increzatoare si dornica sa participe intr-un proiect marca ACASA. A trecut peste emotii, a reusit sa convinga producatorii ca merita o sansa si astfel a inceput cursuri intensive de actorie alaturi de Iura Luncasu: “Am avut un an exceptional, din punct de vedere al castingului. Aveam nevoie de protagonisti noi pentru viitorul proiect si am gasit oameni extrem de talentati, frumosi care aveau toate datele personajelor din povestea noastra. Atat eu cat si Iura Luncasu avem aceeasi convingere: Madalina Draghici este cea mai buna alegere pentru rolul de protagonista”, declara Ruxandra Ion, producator general.

Frumoasa Madalina Draghici este obisnuita cu camera de luat vederi si aparatul foto, ea pozand de-a lungul anilor pentru reviste célèbre, de talie internationala: ”Am inceput cariera de model la 16 ani si am avut onoarea sa lucrez pentru Calvin Klein, Karl Lagerfeld, Vera Wang, Diane von Furstenberg, si sa pozez in reviste precum Vogue Gioelli, Numero, Madame Figaro, Elle, Marie Claire, GQ, Gioia sau Avenue. Am intrat in modelling si dupa cateva sedinte foto in Romania si castigarea concursului “Next Generation Model 2004” (Cel mai bun tanar model al anului) am plecat pentru prima oara la Milano. Era prima data cand mergeam cu avionul si bineinteles cand plecam din tara neinsotita. A fost greu, eram mica si speriata, trebuia sa ma descurc singura intr-o tara straina, intr-un business despre care nu stiam mai nimic la momentul respectiv. Incet, incet am inceput sa ma adaptez”.

Astfel, Madalina a ajuns sa fie admirata pe toate meridianele: “Am lucrat in Milano, Paris, New York, Barcelona, Hamburg, Tokyo. Am avut  posibilitatea de a calatori, de a cunoaste o alta lume, alti oameni, de a participa la castiguri pe care nu m-as fi gandit ca le pot avea la o varsta atat de frageda. Parintii m-au sustinut mereu, mai ales mama de care sunt foarte apropiata, e cea mai buna prietena a mea”.
In vara anului 2008, Madalina Draghici a devenit imaginea Pantenne Clinicare in Asia si Australia: “Sedinta foto s-a facut in Tokyo, iar filmarea in Thailanda. Pot spune ca a fost cel mai greu job al meu, am filmat intr-una din zile 22 de ore din 24”.

O amintire foarte draga pentru Madalina este si cea legata de filmarile la videoclipul trupei Reamonn pentru piesa “Million Miles”: “Filmarile s-au desfasurat in Romania la Balea Lac, timp de 3 zile. A fost o alta ocazie de a cunoaste si interactiona cu oameni talentati, modesti, ambitiosi si muncitori. A fost foarte frig, era multa zapada, un peisaj de vis, multa munca dar si distractie.”

Pentru frumoasa care defila de la 16 ani pe marile podiumuri de moda ale lumii cea mai mare provocare a vietii este rolul pe care-l va interpreta, din toamna, ACASA: “Viata mea de pana acum s-a schimbat radical. Am intrat intr-o noua etapa, intr-una la care nu indrazneam nici sa visez chiar daca, in subconstient, a mocnit mereu dorinta de a face actorie. Iar aceasta dorinta a devenit decizie in ziua castingului in care atmosfera de pe platouri si lucrul cu Iura Luncasu m-au convins in proportie de 100% ca asta vreau sa fac! Vreau sa lucrez cu oameni, pentru oameni si prin oameni carora le dai viata in personajele interpretate”, marturiseste Madalina Draghici, protagonista celei mai exotice productii MediaPro Pictures.

Din toamna, ACASA va difuza o noua productie care va depasi bariere culturale si geografice, o productie de televiziune care ii va avea in rolurile principale pe Radu Valcan si Madalina Draghici si care va spune povestea de iubire dintre un arab si o romanca.

Madalina Draghici va veni luni, 19 aprilie, ACASA, de la ora 22.30 in studioul emisiunii “Povestiri de noapte” pentru a povesti cum se simte in noua postura si cum se pregateste pentru rolul de protagonista.     

 
 

  • Ea este iubita lui Radu Valcan, in cel mai recent proiect MediaPro Pictures pentru Acasa

related posts

Modifică setările cookies