Giulia Nahmany, primul pictorial cu fetitele ei: "Sunt comorile mele!" Uite ce simpatice sunt micutele


Giulia Nahmany a realizat prima sedinta foto oficiala cu cele doua fetite ale ei, Caroline si Stephanie, special pentru coperta noului numar al revistei Tango.


Cu aceasta ocazie, vedeta a acordat un amplu interviu in care vorbeste despre familie, despre cum si-a intalnit prima data sotul, cum au decis sa se casatoreasca, a povestit despre nunta din Israel, despre perioada celor doua sarcini si cum reuseste sa aiba casnicie de nezdruncinat.

Fotografiile au fost realizate in mijlocul naturii, intr-un cadru ca de poveste. Atat Giulia, cat si cele doua fetite ale ei au purtat rochii diafane, albe, ca de printese, celebrand in acest mod luna copilariei si armonia din sanul familiei.

Giulia Nahmany considera ca timpul petrecut de parinti cu copiii lor trebuie sa exceleze in calitate, nu neaparat in cantitate: "Pe primul loc sunt copiii mei. Nu cred, neaparat, in cantitatea timpului petrecut cu ei, ci in calitatea lui. Eu petrec acele 2-3 ore de joaca cu ei, in care nu acord atentie la nimic altceva. Sunt chiar cu ei, trup si suflet", declara vedeta.

Giulia Nahmany pare sa fi gasit echilibrul si intelepciunea prin care are asigurata o casnicie durabila. Mama a doua fetite superbe, vedeta sustine ca una din regulile de baza ale unei relatii solide precum cea pe care o are cu sotul ei, Catalin, este de a nu fi geloasa, suspicioasa si sufocanta cu intrebari agasante.

"Traim intr-o lume in care, din pacate, se intampla foarte multe lucruri care nu sunt sub controlul nostru. Insa eu cred enorm in familie, este limanul meu! Si sotul meu crede la fel de mult. Eu am foarte multa incredere in el si el are foarte multa incredere in mine. Avem un consens intre noi. Eu nu sunt o fire geloasa, deloc! Nu pun intrebari, exact cum nu vreau sa fiu intrebata. Iar in momentul in care ai o intelegere, ai o baza puternica pentru ca o relatie sa reuseasca. Cred, de asemenea, foarte mult ca, intr-un cuplu, intr-un mariaj, ambii trebuie sa fie fericiti cu propriile lor cariere, fiecare cu succesul lui si atunci, acasa, totul este bine", a marturisit vedeta in cadrul interviului acordat.

Vezi mai multe poze cu ea si fetitele in GALERIA FOTO.

  • Giulia Nahmany, primul pictorial cu fetitele ei: Sunt comorile mele! Uite ce simpatice sunt micutele

related posts

Modifică setările cookies