Gwyneth Paltrow e o mămică mândră. Cum arată fiica ei la 14 ani


Fiica lui Gwyneth Paltrow are 14 ani și actrița se mândrește cu ea pe rețelele sociale.


Actrița a publicat o fotografie în care apare fiica sa, deasupra căreia a scris: ,,Tu ești cea mai vibrantă, amuzantă și frumoasă (atât la exterior, cât și la interior) fată. Gândești incredibil și scrii cântece minunate! Îți mulțumesc că încă mai petreci timp cu mine, desi ai 14 ani!” 

Aceasta e una dintre puținele fotografii ale lui Apple pe care Paltrow le publică pe rețelele sociale. De obicei, atât actrița, cât și tatăl fetei, cântărețul britanic Chris Martin, sunt foarte discreți când vine vorba de copiii lor. 

Fotografia a adunat foarte multe comentarii pozitive, majoritatea fanilor lui Gwyneth remarcând că Apple a moștenit frumusețea mamei sale, care a și fost desemnată în 2013 cea mai frumoasă femeie din lume de revista People.

Apple nu e singurul copil al actriței, ea mai are cu fostul soț și un fiu, Moses, în vârstă de 12 ani.

Paltrow a devenit cunoscută grație rolului din filmul ,,Seven”, în care a jucat alături de Brad Pitt, cu care a și avut, ulterior, o relație. Câțiva ani mai târziu, în 1997, a început o relație cu Ben Affleck, alături de care a rămas doi ani.

În 2003 s-a căsătorit cu solistul trupei Coldplay, Chris Martin și s-a îndepărtat de platourile de filmare pentru a-i putea crește pe cei doi copii. Ulterior, în 2016, s-a despărțit de Martin și a început să se dedice din nou carierei sale cinematografice.

Paltrow  e și creatoarea cunoscutului site de lifestyle Goop. 

FULLSCREEN
Gwyneth Paltrow e o mămică mândră. Cum arată fiica ei la 14 ani
  • /

related posts