Interviul esuat, devenit viral, are o continuare. Ce au povestit cei doi soti, acum celebri pe internet


Profesorul Robert Kelly, sotia sa Jung-a si cei doi copii, Marion si James, au devenit senzatia internetului in urma cu doar cateva zile. Videoclipul in care micutii intra peste tatal lor, in timp ce acesta acorda un interviu celor de la BBC News, a facut deliciul internautilor, dar a si iscat o multime de controverse. Sotii au decis sa vorbeasca public despre asta si au filmat un al doilea videoclip explicativ.


Robert Kelly poarta o discutie cat se poate de serioasa cu un reprezentant al BBC, via internet, in momentul in care fiica sa, Marion, in varsta de doar cativa ani, intra in camera dansand. Din urma ei apare si bebelusul familiei, James, in premergator, iar micutii fac un adevarat show pentru cel care discuta cu profesorul. 

Pentru ca totul sa devina si mai savuros, sotia lui Robert apare in fuga in camera si ii ia pe cei doi micuti de acolo.  Odata aparut pe internet, videoclipul devine viral si ii imparte pe internauti in doua tabere: una care se distreaza copios de comicul situatiei, una care judeca destul de aspru reactia celor doi parintii si ii acuza ca i-au bruscat pe micuti in incercarea de a-i scoate din camera.

"Imediat ce a deschis usa am vazut imaginea ei pe ecran. Era intr-o stare foarte vesela, datorita unei petreceri avute la scoala", a povestit barbatul, spunand ca desi a incercat sa continue interviul, si-a dat seama ca totul s-a terminat, in momentul in care in camera a aparut si bebelusul familiei.

"Sotia mea nu a folosit prea multa forta pentru a-i scoate din camera. Oamenii tot intreaba despre asta. Copiii nostri nu au fost raniti...nu ii tratam de obicei asa cum ati vazut in clip", mai spune barbatul.

O alta discutie iscata pe seama viralului a fost aceea legata de rolul lui Jung-a, unele persoane presupunand din start ca ar fi fost dadaca celor mici, din cauza nationalitatii ei,  in timp ce alte persoane le acuza pe primele de rasism.

"Vrem sa mai lamurim o parte dintre zvonurile si controversele din jurul clipului. Da, femeia  din el este sotia mea, nu dadaca. Ne-am simtit destul de inconfortabil din aceasta cauza", au lamurit cei doi soti. "Oamenii ar trebui sa se bucure de clip, nu sa se certe din cauza acestor subiecte. Sper sa se opreasca din asta", a incheiat profesorul.

Vezi si tu raspunsul dat de cei doi, in videoclipul de mai jos: 


 

  • Interviul esuat, devenit viral, are o continuare. Ce au povestit cei doi soti, acum celebri pe internet

related posts

Modifică setările cookies