John Legend, din nou tătic! Soția acestuia a născut în această dimineață!


Chrissy Teigen, sotia artistului John Legend, a dat naștere în această dimineață unui băiețel perfect sănătos, dovada ca tinerii părinți au reusit sa treaca peste problemele de  infertilitate. 


După ce a declarat presei de peste ocean că se va opri după primul copil din cauza problemelor pe care John le avea în ceea ce privește infertilitatea, Chrissy Teigen i-a încantat pe fanii artistului prin anunțul pe care l-a făcut pe Twitter în această dimineață în jurul orei 8, după ce a născut: “Cineva este aici!”, însoțit de emoticoane ce înfățișau biberoane și bebeluși.

Vestea a fost subînțeleasă de acum câteva luni de către fanii modelului, prin intermediul unui filmuleț, postat pe Instagram, în care copilul cel mare al artistei era întrebat ce se află în abdomenul mamei sale. Fetița a răspuns fără ezitare că este un bebeluș, iar de atunci micuța se interesează constant de starea viitorului său frățior, dar mai ales de cea a mamei sale.

În decursul lunii ianuarie, cuplul Chrissy Teigen și John Legend a anunțat că așteaptă cu nerăbdare nașterea celui de al doilea copil al lor ce va avea loc la jumătatea lunii mai, care va fi un băiețel. Chrissy Teigen a declarat într-un interviu cum s-a desfășurat tratamentul de fertilizare IVF: “ Vom încerca să dăm naștere celui de-al doilea copil al nostru, dar pentru asta avem nevoie să petrecem timp împreună, să călătorim, să ne vedem cei mai apropiați prieteni și mai apoi vom reîncerca să beneficiem de rezultatele tratamentului IVF.”.

În altă ordine de idei, John Legend a făcut și el mărturisiri: “Nu spun că nu putem concepe un copil fără a fi nevoie de tratament, însă este ceva ce-mi spune că ar fi mai bine să-l fac. Suntem foarte norocoși că suntem tineri, iar procedura poate fi realizată în câteva zile. Acest tratament ne-a adus-o pe Luna, fiica noastră cea mare și suntem convinși că va avea rezultate și de această data.”.

Decernarea premiilor Grammy a reprezentat momentul oportun pentru Chrissy să-și expună burtica în fața paparazzi-lor, urmând să primească din partea fanilor o multitudine de reacții pozitive.

  • John Legend, din nou tătic! Soția acestuia a născut în această dimineață!

related posts

Modifică setările cookies