Martina Hingis a devenit mămică de Ziua Femeii! Fosta tenismenă e la a doua căsnicie


Vineri, 8 martie, a fost o zi cu totul specială pentru fosta mare jucătoare de tenis Martina Hingis. 


Chiar de Ziua Femeii, elveţianca a dat naştere primului său copil, o bucurie pe care a împărtăşit-o imediat cu fanii prin intermediul unei postări emoţionante pe Twitter.

În sfârşit suntem trei! Harry şi cu mine suntem fericiţi să-i spunem bun venit pe lume fetiţei noastre Lia. Suntem deja atât de îndrăgostiţi de ea”, a scris Hingis, postând şi o primă fotografie de familie, care a atras instantaneu sute de mesaje de felicitare şi mii de like-uri. Micuţa Lia a cântărit la naştere trei kilograme şi jumătate, măsurând 50 de centimetri.

Martina Hingis a anunţat public că e însărcinată la 30 septembrie 2018, chiar în ziua în care a împlinit 38 de ani. Fosta lideră mondială în circuitul WTA s-a căsătorit în vara anului trecut cu Harald Leemannn, un doctor care a lucrat mult timp în medicina sportivă. 

Până să-şi găsească împlinirea alături de Harry, istoria sentimentală a Martinei Hingis a fost însă una extrem de agitată. Începând cu anul 2000, adolescenta Martina s-a cuplat cu mai mulţi jucători de tenis, printre care suedezul Magnus Norman şi cehul Radek Stepanek. În cele din urmă, în 2010, la 30 de ani, Hingis s-a măritat pentru prima dată, dar nu cu un tenismen, ci cu Thibault Hutin, un francez practicant al echitaţiei. Căsnicia dintre cei doi n-a durat decât trei ani, Martina şi Thibault separându-se oficial în 2013.

În toată această perioadă, Hingis a continuat să joace tenis la cel mai înalt nivel, în proba de dublu, ea retrăgându-se definitiv din activitatea profesionistă în 2017. Cariera elveţiencei a fost încununată de 25 de titluri de Mare Şlem, dintre care cinci la simplu, în perioada sa de glorie de la finalul anilor '90.

În 1996, când avea doar 15 ani şi nouă luni, Martina Hingis a devenit cea mai tânără câştigătoare de Grand Slam din istorie, triumfând la Wimbledon în proba de dublu alături de Helena Sukova. Jumătate de an mai târziu, ea a cucerit titlul la Australian Open la simplu, la doar 16 ani şi 117 zile, un alt record de precocitate care n-a fost depăşit nici în ziua de azi. Mulţi specialişti o consideră în continuare pe Martina Hingis drept cea mai talentată jucătoare din istorie, cariera ei fiind influenţată, din păcate, de numeroase accidentări.

  • Martina Hingis a devenit mămică de Ziua Femeii! Fosta tenismenă e la a doua căsnicie

related posts

Modifică setările cookies