Matthew McConaughey se mandreste cu o familie superba. Vezi cat de frumosi sunt cei trei copii ai actorului


Matthew McConaughey a primit o stea pe bulevardul wall of Fame din Hollywood, ocazie la care i-a fost alaturi intreaga familie.


Aflat intr-un moment extraordinar al carierei sale, actorul a fost recompensat pentru numeroasele performante din ultima perioada, astfel ca acum detine o stea pe Walk of Fame.

La fericitul eveniment, Matthew a fost insotit de frumoasa lui sotie, Camila Alves, dar si de cei trei copii, Levi (sase ani), Vida (patru ani) si Livingston (22 de luni), aceasta fiind una dintre putinele ocazii in care acestia au aparut impreuna. 

Actorul de 45 de ani a purtat un costum gri, in timp ce fostul model brazilian, acum in varsta de 32 de ani, a optat pentru o rochie bleu deschis, care i-a scos in evidenta silueta de invidiat, desi este mama a trei copii. Acestia au fost absolut adorabili, baietii fiind imbracati la costum, in timp ce Vida a purtat o rochita cu imprimu floral. 

Alaturi de Matthew McConaughey au fost si colegele din Interstellar, cel mai recent film al actorului, Jessica Chastain si Anne Hathaway.

"Nu am avut nimic impotriva ideii de a-i aduce pe copii la Hollywood, dar ne dorim ca ei sa creasca in Texas. Mama mea locuieste la 25 de minute departare de noi, asa ca acestia pot fi alaturi de bunici in fiecare saptamana, in loc de doua ori pe an", a explicat McConaughey. 

  • Matthew McConaughey se mandreste cu o familie superba. Vezi cat de frumosi sunt cei trei copii ai actorului

related posts

Modifică setările cookies