Melania Trump, 10 ținute extrem de sexy cu care a uimit de-a lungul timpului. Cât de dezinhibată a apărut în public


CNN a numit-o “armă secretă a lui Donald Trump”.  A studiat Arhitectura, a pozat nud și a defilat pe marile podiumuri de la Milano. Cu siguranță, Melania Trump este o prezența care face istorie la Casă Albă. 


Melania Knauss s-a născut în urmă cu 46 de ani, în orașul industrial Novo-Mesto, situat în sud-estul Sloveniei. A crescut în Iugoslavia comunistă, departe de luxul New York-ului, cu care avea să ia contact mai târziu.  

 

A crescut într-o familie modestă. Tatăl sau, Viktor Knavs a fost comerciant de mașini și motociclete la o firma deținută de stat, precum și membru al Partidului Sloven Comunist, iar mama să, Amalija Ulčnik, croitoreasa la o fabrică de îmbrăcăminte pentru copii. 

 

Frumusețea naturală și dezinvoltură i-au adus Melaniei contracte de modelling încă de la vârstă de 16 ani, precum și apariții pe copertele unor reviste precum Vogue, Harper’s Bazaar sau Vanity Fair. 

 

 

A studiat arhitectură și design la Universitatea Ljubljana din Slovenia, dar a renunțat după primul an. 

 

Carieră de model a adus-o pe marile scene din Milano, orașul în care s-a mutat la vârstă de 18 ani. La jumătatea anilor `90 avea să pășească pentru prima dată în America, locul ce urmă să devină pentru ea „acasă”. Din 2006 este cetățean american. 

S-a remarcat în principal datorită mariajului cu Donald Trump, însă Melania a încercat să se detașeze de acest statut. În 2010 și-a deschis propria afacere, linia de ceasuri și bijuterii, Melania Timepieces & Jewelry Collection. Vorbește fluent 4 limbi străine: engleză, franceză, sârbă și germană. 

 

Are un simț estetic foarte bine dezvoltat și a fost deseori complimentatp pentru alegerea inspirată a ținutelor. Este pasionată de fashion, shopping și călătorii cu avionul de familie.  

Iată cele mai dezinvolte, sexy și provocatoare ținute cu care Melania a făcut senzație în public, de-a lungul timpului.

1999, Donald Trump și Melania Trump la Gala Fragrance Foundation Awards 



2000 VH1/Vogue  la Fashion Awards


  2003, la aniversarea de 50 de ani Playboy 

 

2004- NBC All-Star Party , într-o rochie argintie, cu lenjeria la vedere


 2004 Vanity Fair Oscar Party- Intr-o rochie albă, cu dantelă, transparentă, Melania a impresionat cu silueta ei. 


 


 'Smile Collection' 2004 Couture - o rochie lila, transparentă, prin care i se putea ghici formele 


 2005, la Marc Jacobs Spring Melania a purtat jeanși și un top fucsia transparent


 


 2005, Veranda -  La brațul lui Donald Trump, Melania impresiona într-o rochie extrem de transparentă, pe care a purtat-o fără sutien. 


 2005 Time Magazine Celebrates The 100 Most Influential People In The World Melania și-a etalat silueta într-o rochie roșie tip furou



 2007, la NBC Universal Golden Globe After Party, Melania și-a expus decolteul generos într-o rochie bleu, foarte sexy. 


FULLSCREEN
Melania Trump, cea mai controversată prezență feminină de la Casa Albă. 12 ținute extrem de sexy cu care a uimit de-a lungul timpului
  • /


related posts