"Neascultătorii", podcastul antreprenorilor din tehnologie, este disponibil pe PRO TV Plus!


Perioada pandemiei a fost una marcată de adaptare, învățare și... noi începuturi! Printre acestea s-a regăsit și podcast-ul lui Sergiu Biriș, antreprenor în serie, investitor și mentor pentru numeroase startup-uri tech. 


Lansat inițial într-o versiune audio, transformat apoi într-unul video, podcast-ul își propune să inspire alți viitori antreprenori, ajutându-i să descopere povești și lecții despre ce înseamnă să construiești un startup de succes în tehnologie.

Începând cu luna mai, o dată la două săptămâni, pe platforma PRO TV Plus, podcast-ul lui Sergiu Biriș va aduce întâlniri cu antreprenori de succes, dornici să ofere din experiența lor. 

Podcast-ul poartă numele de Neascultătorii pentru că un lucru pe care îl au în comun antreprenorii care au reușit cu adevărat este acela că au știut când să nu asculte de cei care le spuneau că nu vor reuși. Astfel, ei nu s-au mulțumit cu predictibilitățile, ci și-au croit propriul drum. 

Sergiu Biriș se prezintă ca antreprenor în serie, investitor, advisor și este pasionat de crearea de produse pe zona de consumer apps, entertainment, comunități și video streaming. Dacă ar fi să descrie podcast-ul Neascultătorii, acesta spune: ”Ascultătorii ascultă, neascultătorii inovează. Ascultătorii urmează, neascultătorii sunt lideri”.

Nu ratați, o dată la două săptămâni, Neascultătorii pe PRO TV Plus pentru a vă bucura de interviuri interesante, încărcate de sfaturi și povești de viață extraordinare! 

Vezi video: GEORGE LEMNARU, Green Horse Games. Povestea studioului de gaming cumpărat de Miniclip

 

related posts

Modifică setările cookies