Noul iubit al lui Kourtney Kardashian, mai tânăr cu 19 ani decât ea


Recent, s-a despărțit de iubitul ei, Younes Bendjima, după o relație de doi ani, iar acum Kourtney Kardashian este îndrăgostită de un tânăr de 20 de ani.


Conform presei americane, Kourtney Kardashian este ”îndrăgostită până peste cap” de noul său iubit, cu care s-a afișat la doar două luni după ce s-a despărțit de ultimul său partener. 

Citește și: Salata pe care Kim Kardashian și surorile ei o mănâncă non-stop. Ingredientele care le ajută să arate așa

Este mama a trei copii și are 39 de ani, ceea ce nu a împiedicat-o să petreacă o noapte într-un club din Chicago, alături de Luka Sabbat (20 de ani). Cei doi au plecat apoi, împreună, la inaugurarea unui nou hotel din același oraș, a declarat o sursă pentru publicația People. 

Un alt invitat la eveniment a declarat că Luka, care este actor și model, și Kourtney ”erau foarte apropiați, se simțea atracția dintre ei. Cei doi au râs și s-au distrat toată noaptea împreună”.

O altă sursă a declarat pentru publicația mai sus menționată că Luka Sabbat și Kourtney Kardashian se întâlnesc, în secret, de mai bine de o lună. ”Toți prietenii lor și-au dat seama că ea este îndrăgostită de Luka. Nimeni nu-l plăcea pe Younes, cel dinainte, dar toată lumea îl place pe Luka, chiar dacă acesta are doar 20 de ani! Ei cred că este potrivit pentru ea, e un tip cu picioarele pe pământ”. 

Kourtney Kardashian s-a despărțit de iubitul ei, modelul Younes Bendjima (25 de ani), în urma zvonurilor conform cărora acesta ar fi înșelat-o. 

Foto: Getty, Splash

FULLSCREEN
Noul iubit al lui Kourtney Kardashian, mai tânăr cu 19 ani decât ea
  • /


related posts