Nunta secolului sau kitschul secolului? Ce nu mi-a placut la nunta lui Borcea


“Cea mai nobila nunta la care am fost vreodata”, asa descria GIgi Becali opulenta afisata intr-o singura zi de Cristi Borcea si fosta lui amanta, actualmente sotie. Cine are incredere in gusturile lui Becali… sa fie sanatos! Cine nu are si cine a vazut imagini de la casatoria cu maxim fast probabil are cu totul alta parere despre  asa-zisa “nunta a secolului”.


1. Cadoul second hand. Nasul i-a facut cadou miresei o masina pe care o detinea de mai mult timp: un Rolls Royce. Inainte de a preda masina, a dus-o un pic la reparat, i-a chituit zgarieturile, a mai vopsit-o pe ici pe colo si a livrat-o in bermude intr-o dimineata. Din acest gest generos putem deduce ca de acum, la nuntile la care mergem, putem da mirilor propriile televizoare, mai ales daca sunt LCD-uri, propriile aspiratoare (cu filtru de apa!) si alte bunuri de care suntem mandri si la care pot visa fericitii insuratei. 

2. Prea mult e prea mult. Sunt singura care a remarcat ca mireasa lui Borcea a aratat ca un pudel coafat pentru un show canin? Coafura voluminoasa, voalul imens (pe care au calcat bodyguarzii) si o diadema stralucitoare: si asta era numai pe cap!! Rochia avea o trena atat de lunga incat a necesitat o asistenta permanenta pentru deplasare, ceea ce pentru o printesa care intra intr-o catedrala ca Westmister Abbey este impresionant, dar pentru o mireasa care intra intr-o biserica din Pipera este… prea mult. 

3. Gemenii. Nasul si mirele aveau costume la fel, numai ca de culori diferite. ...Comic, nu? Si ce mire se mai imbraca in alb in zilele noastre?! In afara de cei care locuiesc in palate cu turnulete….

4. Nasul-sofer. Gigi Becali a condus Rolls Royce-ul de la biserica la restaurant. Numai ca aia e masina de condus de sofer: in asta consta frumusetea limuzinei, sa stai in spate, intr-o spatiu luxos, in timp ce altcineva te duce unde ai nevoie. Daca o conduci tu, e ca si cum ai avea cea mai tare bucatarie din lume, dar ai sta tot tu sa cureti cartofi, sa speli vasele si sa duci gunoiul. Adica nu e nicio smecherie. 

5. Ginerele despartit de miresica. Tocmai ce-si jurasera iubire vesnica in fata lui Dumnezeu, tocmai ce spusesera ca vor fi impreuna pana ce moarte ii va desparti si… nu au stat unul langa altul in drumul pana la restaurant? Mireasa a stat cu nasa si mirele cu nasul pana la Otopeni. Cine a mai pomenit asa ceva? 

6. Valsul. Dincolo de faptul ca valsul miresei a fost filmat cu mai multe camere decat Dansez pentru tine astfel incat s-a putut taia la montaj ca s-au vazut desuurile Alinei, cine poate sa nu rada cand vede doi oameni care se straduiesc atat de mult? Nunta asta a fost mai degraba un show pentru ceilalti decat o treaba personala si daca ar vinde formatul, probabil ca ar face bani! 

7. Sumele incredibile. Meniu de 600 de euro?  Pana si managerul restaurantului a spus ca cel mai scump meniu de la ei costa 120 de euro. Fara bauturi, desigur, dar cata vita de Monaco si sare de Himalaya si sampanie sa se serveasca pentru a ajunge la sumele alea astronomice? 

8. Armata de bodyguarzi. Se pare ca limuzina de 10 metri si armata de bodyguarzi au oprit circulatia in zona bisericii. Una din victimele excesului de zel a fost un biet baiat cu pizza care nu a avut loc sa treaca pe scooter si a intarziat cu marfa de livrat. 

related posts

Modifică setările cookies