Putini s-ar fi asteptat sa o vada asa. Cum a aratat Conchita Wurst pe covorul rosu al Festivalului de Film de la Berlin


Conchita Wurst, cea mai controversata participanta la concursul Eurovision, a atras toate bliturile camerelor foto la Festivalul de Film de Berlin.


Asa cum a obisnuit la majoritatea aparitiilor publice, Conchita Wurst a fost o prezenta stralucitoare, de aceasta data alegand sa poarte un costum stilizat, format din camasa si pantaloni luciosi, usor mulati.

Cu nasturii desfacuti si o funda rosie, care marcheaza sustinerea persoanelor bolnave de HIV/SIDA, Conchita a pozat ca o adevarata profesionista pe covorul rosu si a avut grija sa se faca remarcata la evenimentul de inchidere al Festivalului de film de la Berlin.

"Imi place asta. Este viata pe care mi-am dorit-o intotdeauna. Ma simt atat de bine", a declarat Conchita Wurst, castigatoarea de la Eurovision, dupa ce a castigat competitia si a inceput sa fie invitata la emisiuni si evenimente mondene.

Vedeta din Austria, alter-ego-ul pentru Thomas Neuwirth, a marturisit ca isi doreste sa se lanseze in industria muzicala: "Vreau sa inregistrez un album si sa fac cat mai multa muzica de calitate", a explicat Conchita Wurst, care si-a urmat obiectivul, iar acum face parte chiar din juriul unui show de talente din Germania.

Aparitia sa pe scena de la Eurovision a fost de neuitat, barba pe care si-a lasat-o, dar si tinutele stralucitoare transformand-o intr-un adevarat personaj. "Sursa mea de inspiratie in materie de fashion este Victoria Beckham. Ador stilul ei. Barba a reprezentat doar o expunere optica care m-a ajutat sa atrag atentia si cred ca a mers", a afirmat Conchita.


related posts

Modifică setările cookies