Raluca Moianu, dezvăluiri despre pierderea soțului, în urmă cu trei luni: ”Când și-a terminat treaba, a plecat”


Raluca Moianu a vorbit despre experiența tragică prin care a trecut recent. 


În urmă cu trei luni, Marius Ancuța, soțul acesteia și tatăl fetiței ei de 13 ani, Mara, a murit în urma unei afecțiuni necruțătoare. 

Invitată la emisiunea ”Vorbește lumea” de la PRO TV, Raluca Moianu abia și-a reținut lacrimile. ”A fost un an foarte greu. Foarte, foarte greu. În ianuarie, de ziua Marei, Mario era după operație, dar speram că o să fie bine. Și n-a fost așa. Au fost luni foarte complicate, foarte multă suferință. E foarte greu să trăiești zi de zi cu teama zilei de mâine. Și a plecat. În urmă cu trei luni. Nu vreau să plâng în dimineața asta. Vreau să vorbesc despre faptul că a fost un om minunat și că a făcut ca snookerul să fie extraordinar de iubit în România. Că el era medic, dar că pasiunea lui pentru sport i-a convins și pe alți oameni și atunci eu cred că el și-a îndeplinit misiunea, a răspândit această iubire pentru sport și, când și-a terminat treaba, a plecat. Așa trebuie să cred, căci altfel ar fi extraordinar de greu”.

Raluca Moianu a mărturisit că ea și fiica ei aveau nevoie să plece departe în urma acestui eveniment tragic din viața lor. ”Aveam nevoie să ieșim, să schimbăm tot, să mergem la capătul lumii. Și ne-am dus chiar la capătul lumii. Ne-am făcut două valize mici și am plecat la niște prieteni în Columbia. Eu am trăit aproape opt ani în Columbia, m-am întâlnit acolo cu fostele mele colege de școală”.

Cum se simte acum Mara, fiica Ralucăi Moianu și a lui Marius Ancuța? ”Este o fată puternică, e o fată care știe că are de învățat, știe că este un an greu. Sigur că este complicat. Este foarte greu să treci la 13 ani printr-o astfel de experiență, dar... dacă așa a vrut Dumnezeu... I-am spus că tati ne-a iubit foarte tare și că nu i-ar fi plăcut să ne vadă triste. Că e datoria noastră să continuăm să trăim și să zâmbim și să-l facem mândru de noi”, a mai spus Raluca Moianu la ”Vorbește lumea”. 

Foto: Facebook, captură PRO TV

  • Raluca Moianu, dezvăluiri despre pierderea soțului, în urmă cu trei luni: ”Când și-a terminat treaba, a plecat”

related posts

Modifică setările cookies