Regina telenovelelor românești, Diana Dumitrescu, detalii despre sarcină: “Îmi este tot mai frică”


Diana Dumitrescu, Regina din telenovele, urmează să devină mămică peste șase luni. Actrița este însărcinată în trei luni și mâine speră să afle dacă o să aibă un băiețel sau o fetiță!


Până atunci însă, are mari emoții, de tot ceea ce înseamnă sarcină și naștere. Detalii despre fericirea pe care o trăiește intens în acest moment ne-a oferit chiar frumoasa vedetă, special pentru Perfecte.ro!
 
 

Felicitări pentru sarcină, Diana! E un copil dorit, mult așteptat! Știi deja ce o să fie?
 
Aflu mâine, 22 martie! Sunt în 3 luni acum, se vede prea bine. Am cunoscut femei însărcinate la care nu s-a văzut burtica până la 6 luni. Sunt însărcinată în 3 luni și am senzația că sunt în 6 luni.
 
Îți dorești băiețel sau fetiță? Ai vreo preferință anume sau nu contează?
 
Nu, nu am preferințe! Îmi doresc să fie sănătos sau sănătoasă, îmi doresc să duc sarcina bine până la capăt, să nu am probleme, sunt singurele mele dorințe.
 
Cum a decurs sarcina până acum?

Foarte bine! Am fost o norocoasă! Nu am avut grețuri, nu am avut stări de rău, niște dureri de burtă, dar e ceva normal, pentru că se schimbă organismul foarte tare. În rest, chiar nu am avut alte probleme… o răceală acum o săptămână.
 
Cu poftele cum stai?
 
Nu am avut pofte! Poate o singură dată! Dar, în general, dacă vorbim acum, și îmi spui înghețată, aș mânca! Pofte de genul să mă trezesc noaptea din somn și să îmi doresc să mănânc ceva anume, nu! Mă gândesc la cireșe de câteva zile, dar mai am de așteptat (râde).
 
Ai emoții legate de momentul nașterii?
   
Îmi este foarte frică de momentul nașterii și cu cât mă gândesc că se apropie și că trec lunile și nici nu îmi dau seama când au trecut 3 luni de când am rămas însărcinată… Parcă ieri am aflat! Îmi este tot mai frică, mi-e frică de durere, mi-e frică de orice...
 
Vrei să naști natural sau optezi pentru cezariană?
 
Inițial, așa am zis! După care m-am dus la doamna doctor și i-am spus: "Știți ce, eu vreau să nasc prin cezariană, că e mai simplu!". Mi-a zis că dacă vine și e cum trebuie, nu mă taie. Mi-aș dori să nasc natural dar mi-e frică de injecția în coloană, de anestezie…
 
Cum l-ai anunțat pe soțul tău că ești însărcinată?
 
Știa din primul moment! Am făcut testul de sarcină împreună, eram în vacanță. Am mai făcut și al doilea și pe al treilea test, până nu mi-a confirmat doctorul, nu am crezut! Mă așteptam și îmi era teamă, dar efectiv m-a luat acum total prin surprindere.
 
Am auzit parcă la un moment dat că ai vrea să te retragi cumva din zona asta mondenă...

 
Da, asta încerc, dar acum am avut promovarea filmului "Faci sau taci", care era un motiv pentru care mă reîntorceam practic în televiziune, fiind și invitată în emisiuni și am rămas și însărcinată. S-a văzut foarte repede sarcina. Dacă ar fi trecut perioada cu "Faci sau taci", nu aș fi acceptat niciun fel de interviu, apariții TV, dar așa s-a nimerit. Am comunicat și am anunțat că sunt însărcinată, din cazua faptului că se vedea și mi-a fost rușine pentru că lumea mă întreba dacă sunt însărcinată și nu aș fi putut să mint cu ceva atât de frumos și atât de drag și de dorit. Am spus că sunt însărcinată. Iar la nuntă la Meme (Mihaela Moise), toată lumea  venea și îmi punea mâna pe burtică, îmi spuneau, "Tu ești însărcinată"...
 
Mai ai și alte proiecte? Știu că tu mai joci și în piese de teatru!
 
Joc la Teatrul Excelsior, deja i-am anunțat că sunt însărcinată. Ultimul spectacol l-am avut pe 2 Februarie când deja i-am anunțat că sunt însărcinată și eram foarte umflată în perioada respectivă. Nu neapărat că mă îngrășasem, dar efectiv eram umflată, una din rochii nu mai îmi venea și am zis că este primul spectacol jucat cu copilul meu și ultimul până voi naște. O să joace Cătălina Grama, Jojo. Cătălina este oricum dublura mea, după aceea o să joc și eu când voi reveni.

Legat de proiecte, o să mai am pe zona de online, nu le accept pe toate, sunt câteva pe care le fac pentru că sunt lejere, sunt ușoare, dar am și refuzat mai multe proiecte până acum pentru că sunt foarte solicitante. Prefer să stau cuminte, să nu depun efort, să nu stau în frig, să nu mă obosesc, să mă menajez, să știu că am făcut tot ce se poate din partea mea să duc o sarcină ok până la capăt.
   
Faci ceva în mod special pentru a te  întreține și a nu te îngrășa în această perioadă? Ce ritualuri ai în acest sens?
 
Nu am avut voie să fac sport deloc, de abia acum, când  merg vineri la doctor și aflu și sexul copilului, facem și morfologia de semestrul I și absolut tot, o să aflu dacă pot să fac puțin sport. Am o prietenă, Diana Stirbu, care are un program special de antrenamente pentru mămici și o să lucrez cu ea dacă o să îmi dea voie medicul.

În ceea ce privește meniul, ce ai eliminat din el?
 
Meniul e cu de toate! Am exclus fructele de mare, peștele crud și îmi place sushi de mor, dar nu am voie să le mănânc în această perioadă, am făcut cantitățile mai mici pentru că mâncam foarte mult. Am luat deja 5 kilograme în sarcină, în primele 3 luni, și mai am încă 6 luni, deci, mi-e groază (râde).
 
Având în vedere că se apropie Paștele, ai în plan să pleci într-o vacanță?
 
Da. O să plecăm și noi undeva. Cu avionul pot merge, nu sunt probleme. Chiar săptămâna viitoare plec la Stuttgart. Suntem în căutări pentru alegerea destinației de vacanță.
  

  • Regina telenovelelor românești, Diana Dumitrescu, detalii despre sarcină: “Îmi este tot mai frică”

related posts

Modifică setările cookies