Scumpă distracţie! Nunta lui Sergio Ramos cu Pilar Rubio, în detaliu


O locaţie de vis, peste 400 de invitaţi unul şi unul şi o mediatizare intensivă. Nunta fotbalistului spaniol Sergio Ramos cu prezentatoarea de televiziune Pilar Rubio a fost cap de afiş în lumea mondenă la finalul săptămânii trecute. 


Conform informaţiilor culese de presa iberică, nota de plată a mirilor a fost una pe măsură.

Astfel, se vorbeşte despre o sumă totală de aproximativ trei milioane de euro, însă o parte a banilor ar fi venit de la platforma Amazon Prime Video. Sergio Ramos lucrează la o serie de documentare despre viaţa sa, iar filmarea nunţii intră în acest proiect.

GALERIA FOTO MAI JOS

Cea mai scumpă investiţie făcută de Ramos şi mireasa sa a fost în amenajarea scenei şi a instalaţiilor de sunet şi lumină, care ar fi costat aproape două milioane de euro. Urmează apoi „mărunţisurile”, începând cu cina pregătită invitaţilor de renumitul bucătar Dani Garcia.

300.000 de euro s-a plătit doar pentru mâncare, ceea ce înseamnă 750 de euro de invitat. La băutură a fost mult mai ieftin, grosul venind din cele 224 de sticle de vin din colecţia lui Emilio Moro (care au costat 10.000 de euro), la care s-au adăugat 80 de şampanii Dom Perignon la preţul de 174 de euro fiecare, deci încă 14.000 de euro.

Bineînţeles, rochia de mireasă purtată de Pilar Rubio nu putea fi una oarecare, frumoasa brunetă fiind taxată cu 20.000 de euro de designerul Zuhair Murad, fără a mai pune la socoteală celelalte ţinute pe care soţia lui Ramos le-a schimbat pe parcursul petrecerii. În schimb, costumul de mire al fotbalistului s-a ridicat la un preţ de câteva mii de euro.

Pentru ca invitaţii să nu sufere de plictiseală, Sergio şi Pilar s-au gândit şi la un mini-parc de distracţie în interiorul locaţiei exclusiviste din Sevilla, o idee care le-a mai scos 320.000 de euro din conturi.

Deşi până în ziua nunţii a fost anunţat un concert pe care îl va susţine la nuntă AC/DC, trupa australiană n-a mai ajuns la eveniment şi a fost înlocuită de formaţia suedeză Europe, în schimbul unui onorariu de 70.000 de euro. DJ-ul italian Gianluca Vacchi şi cântăreaţa de falemco Nina Pastori au performat gratis, pe baza relaţiilor de prietenie cu Sergio Ramos.

De la nuntă nu au lipsit nici David și Victoria Beckham

Securitatea pe parcursul întregii ceremonii a fost una de nivel înalt, fiind angajată o firmă privată care a avut ca scop păstrarea intimităţii, inclusiv cu un sistem performant anti-drone, costurile ridicându-se la peste 20.000 de euro.

  • Scumpă distracţie! Nunta lui Sergio Ramos cu Pilar Rubio, în detaliu

related posts

Modifică setările cookies