Situația Elenei Udrea se complică. Anunțul făcut de MAE


Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că Ambasada României din Mexic, care asigură reprezentarea diplomatică și consulară a țării noastre în Costa Rica, nu a primit nicio asistență de asistență consulară din partea fostului politician Elena Udrea.


„Ambasada României în Mexic urmărește îndeaproape cazul cetățeanului român reținut de către Interpol în 4 octombrie 2018. Până în prezent, misiunea diplomatică română nu a primit nicio solicitare de asistență consulară din partea cetățeanului român în cauză. Menționăm faptul că, potrivit legislației în domeniu, orice cetățean român care se află în arest în străinătate poate solicita ambasadei o listă a avocaților din statul respectiv”, arată MAE într-un comunicat de presă.

Sursa menționată a mai precizat și că o solicitare privind punerea la dispoziție a unui avocat din oficiu poate fi adresată nu MAE, ci exclusiv autorităților statului în care se află reținut respectivul cetățean. În acest caz, Elena Udrea va trebui să se adreseze autorităților costaricane.

Precizarea vine în contextul în care, potrivit unor documente prezentate luni, fostul politician ar fi depus la un tribunal din Costa Rica o cerere pentru a ruga Ambasada țării noastre să o ajute să obțină un avocat din oficiu. 

În urmă cu o săptămână, o publicație din Costa Rica a dezvăluit condițiile în care trăia Elena Udrea înainte să fie arestată. 

Foto: Facebook Elena Udrea

Diario Extra a scris atunci că, până să ajungă la închisoarea El Buen Pastor, Udrea și Alina Bica locuiau într-un complex de apartamente de lux din zona Rohrmoser, Pavas. Articolul din Diario Extra preciza că valoarea chiriei pentru un asemenea apartament poate sări de 1.100 de dolari. Cele două plăteau această sumă fără să aibă vreun job și mereu cash, evitând mereu să folosească cardul bancar.

De asemenea, omul de afaceri Cornel Tăbăcaru, stabilit de 18 ani în Costa Rica, a dezvăluit că el e cel care a ajutat-o pe Udrea să își găsească locuință când a ajuns prima dată în San Jose. 

Tăbăcaru a lămurit și motivul pentru care, ulterior, Udrea nu a mai dorit să împartă apartamentul cu Bica (n.r. cele două au împărțit același apartament o vreme). Potrivit acestuia, conflictul dintre cele două a apărut fiindcă pe Bica o nemulțumeau aparițiile publicea ale Elenei Udrea. Cele două s-ar fi apropiat din nou doar după ce Bica a aflat despre sarcina Elenei. Tot Bica ar fi fost și cea care a dus-o pe Udrea la spital în ziua în care a născut. 

Udrea și Bica au fost reținute în baza unor mandate pe care Interpol le-a emis la cererea autorităților din România. Potrivit legii locale, cele două vor sta în arest preventiv două luni, iar în această perioadă va fi inițiată și procedura de extrădare.

  • Situația Elenei Udrea se complică. Anunțul făcut de MAE

related posts

Modifică setările cookies