Trei medici ruși care s-au plâns de lipsa echipamentelor medicale au căzut în mod inexplicabil de la etaj


Nebănuite sunt căile Domnului! Mai ales în Rusia, acolo unde doctorii care nu sunt de acord cu măsurile luate de guvern în timpul pandemiei de coronavirus trec prin momente grele.


Potrivit presei de peste hotare, până acum trei medici ruși care s-au plâns de lipsa echipamentelor medicale au căzut în mod inexplicabil de la etaj! Iar un alt medic a fost luat pe sus, la propriu, de oamenii legii și dus în arest.

Alexander Shulepov, în vârstă de 37 de ani, este cel mai recent caz al unui doctor care cade de la geam, după ce s-a filmat alături de un coleg și a spus că se pe umerii lui este o presiune foarte mare în această perioadă, deoarece Rusia nu era pregătită pentru pandemia de coronavirus. Mai mult decât atât, doctorul fusese diagnosticat cu COVID-19, însă era obligat să muncească în continuare.

Medic pe ambulanță, Alexander Shulepov se luptă acum pentru viața lui, având mai multe răni la cap, dar și pe tot corpul, după ce a căzut în mod straniu de la fereastra unui spital din Voronezh, acolo unde fusese internat. Înainte de cădere, el se filmase în timp ce își retrăgea toate acuzațiile pe care le făcuse în ultimele zile, existând însă suspiciuni în spațiul public că el și-a retras vorbele după ce a fost amenințat cu moartea.

În ultimele zile, alte două femei care erau medici au murit în Rusia după ce au căzut de la ferestrele spitalelor în care se aflau, ele acuzându-și public șefii, înainte de a muri, că unitățile medicale nu le oferă doctorilor echipament de protecție în lupta împotriva coronavirusului.

Pe lângă cele trei persoane care au căzut de la geam, o altă femeie, Anastasia Vasilieva, care este șefa unui sindicat al doctorilor, a fost arestată după ce a criticat măsurile luate de autoritățile din Rusia.

Vezi și: Viaţa bate vlogul - sez. 2, episodul 7: ”Comuniștii ne-au luat tot! Din palat ne-am mutat în cort”

related posts

Modifică setările cookies