„Coronavirusul dispare de la sine în 70 de zile”! Ce au descoperit cercetătorii din Israel


Noul coronavirus, descoperit pentru prima dată la finalul anului trecut în orașul chinezesc Wuhan, s-a răspândit rapid pe întreg globul, în prezent multe țări de pe toate continentele fiind în stare de urgență.


Zilnic, în toată lumea se fac cercetări pentru a descoperi cum poate fi combătut coronavirusul, însă nimeni nu a ajuns până acum la o concluzie, astfel că toate studiile continuă intens, iar unii cercetători vin cu ipoteze incredibile.

Potrivit presei străine, Isaac Ben-Israel, un respectabil om de știință din Israel, a afirmat că noul coronavirus dispare după 70 de zile, indiferent de măsurile pe care le aplică guvernele din țările afectate. Astfel, chiar dacă țările intră în carantină sau dacă măsurile nu sunt atât de drastice, coronavirusul are aceeași perioadă de viață.

„Analiza noastră arată că acesta este un model constant în toate ţările. În mod surprinzător, acest model este comun pentru ţările care au impus restricţii severe, inclusiv blocarea economiei, precum şi în ţările care au implementat o politică mult mai indulgentă şi au continuat viaţa în mod obişnuit. Nu am o explicație, sunt speculații. Poate datorită climatului sau poate pentru că e auto-limitat și are o durată de viață anume”, a spus, potrivit presei britanice, Isaac Ben-Israel.

Vezi și: 

related posts

Modifică setările cookies