Avertisment ANM: Ne așteaptă temperaturi de 50 de grade


 Vom avea în continuare patru anotimpuri, însă ritmul acestora se va modifica.


Specialiștii de la Administrașia Natională de Meteorologie au emis un raport îngrijorător.  Potrivit Roxanei Bojariu, director al Departamentului de Climatologie de la ANM, în perioada 2021-2050 ne așteaptă schimbări majore. 

Astfel, în sudul țării ar putea fi înregistrate temperaturi chiar de 50 de grade Celsius.

 "Vă pot spune că m-am uitat pe niște experimente numerice și unul dintre acestea, în condițiile unui scenariu pesimist, pentru perioada 2021 - 2050, deci nu foarte departe, a simulat temperaturi care au ajuns - e adevărat, de puține ori - chiar la 50 de grade Celsius în sudul țării.

Dar, atenție, e vorba de o probabilitate mai mică de producere o maximă zilnică, care se regăsește în datele simulate o dată sau de două ori. Dar, totuși, faptul că modelul ne arată o astfel de cale trebuie să ne pună pe gânduri", a declarat climatologul.

 

Aceasta a mai adăugat că anotimpurile vor rămâne patru, dar se va modifica ritmul acestora.

"Mersul anotimpurilor, ritmul lor anual va rămâne, dar, evident, ele se vor modifică față de ceea ce știam că sunt verile, primăverile, toamnele și iernile de acum mai multe decenii.

Adică există o tendința - care se vede deja în statisticile noastre - de declanșare mai timpurie a primăverii, temperaturile cresc mult mai rapid în a două jumătate a iernii - bineînțeles, cu fluctuații. Aici vorbim de statistici. Nu în fiecare an se întâmplă așa, dar, din ce în ce mai frecvent, primăvară devine mai timpurie, vara se lungește în septembrie și avem, practic, o tendința de creștere a temperaturii, până acum în toate anotimpurile, mai puțin toamna, unde zgomotul e mare și semnalul nu trece de zgomotul natural", a explicat specialistul ANM, într-o conferință de presă  în deschiderea celei de-a VI-a ediții a Bucharest Science Festival 2018. 

related posts

Modifică setările cookies