Băiețelul Nadiei Comăneci a crescut foarte mult și e ca o copie miniaturală a gimnastei. Fotografia care i-a topit pe fanii Nadiei


Dylan Conner, fiul fostei gimnaste, a împlinit în 3 iunie 12 ani.


Fiul Nadiei a crescut foarte mult și seamănă cu frumoasa lui mamă. 

Fosta gimnastă a publicat pe Facebook câteva fotografii în care apare alături de el, dar și de Bart Conner, soțul ei.

Puștiul de 12 ani moștenește nu numai frumusețea mamei lui, ci și pasiunea ei pentru sport. Nadia spunea în urmă cu ceva timp, într-un interviu televizat, că Dylan face parte dintr-o echipă de fotbal pentru junior și a participat, pe post de portar, la campionatul de fotbal pentru copii. 

Dylan participă și la cross-uri, pasiune pe care o au și Nadia și Bart. De asemenea, tot potrivit mamei sale, micuțul adoră să ia lecții de călărie alături de ea și merge des să vadă meciuri de fotbal, baschet și tenis. 

Părinții lui Dylan s-au întâlnit în 1976, la Cupa Americii, pe podiumul de premiere, pe care se aflau amândoi, în calitate de câștigători ai competiției desfășurate la Madison Square Garden.

Bart a fost îndemnat, mai în glumă, mai în serios, de reporterii de la eveniment să o sărute pe obraz pe Nadia pentru o fotografie, neștiind că imaginea avea să devină, peste ani, prima lor amintire împreună. Nu s-au mai văzut decât în 1991, când Nadia a fugit din România și s-a stabilit în Montreal.

După o vreme, Bart a invitat-o să se stabilească alături de el, în Oklahoma, Statele Unite.

După 3 ani s-au și logodit, iar în 1996 s-au căsătorit chiar în România. Momentul a fost, de altfel, și prima revenire a Nadiei în țară, după fuga din RSR.

Sursa foto: Facebook

  • Băiețelul Nadiei Comăneci a crescut foarte mult și e ca o copie miniaturală a gimnastei. Fotografia care i-a topit pe fanii Nadiei

related posts

Modifică setările cookies