Cât a costat inelul de logodnă al Valentinei Pelinel. Borcea a scos din buzunar o sumă colosală


Valentina Pelinel (37 de ani) și Cristian Borcea (48 de ani) și-au oficializat relația cu un inel de logodnă care, potrivit experților în pietre prețioase, a costat o mică avre. 


Cei doi s-au căsătorit în weekend la Starea Civilă a oraşului Voluntari, iar Valentina a atras atenția într-o superbă rochie roșie, dar și atunci când le-a arătat fotografilor inelul de logodnă. Potrivit specialiștilor, este vorba de un inel cu diamant de 1,5 karate, al cărui preț e estimate la 13.000 de euro. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Prima zi de gradi #Milan ????????????‍????‍????????

A post shared by Valentina Pelinel (@valentinapelinel) on

Pelinel se află la a doua căsătorie, în timp ce Borcea e la a treia. El a fost eliberat condiționat în 2 iulie, fiind condamnat (a primit șase ani și patru luni cu executare în 2014) în dosarul transferurilor de jucători. În același dosar au mai fost condamnați Ioan Becali, Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Gheorghe Nețoiu și Gică Popescu.

  • Cât a costat inelul de logodnă al Valentinei Pelinel. Borcea a scos din buzunar o sumă colosală

related posts

Modifică setările cookies