Cum o ajută psihoterapia pe Nicole Cherry! De ce face artista kinetoterapie!


Nicole Cherry a trecut la fapte și mai mari! Are un program bine calculat. Artista vrea să își schimbe stilul de viață, de la alimentație, întreținere fizică, până la psihoterapie. 


Din cauza deselor plecări prin țară, cu spectacole, lipsa unui program bine calculat s-a resimțit în organizarea 100% a timpului artistei. Astfel că, Nicole a hotărât să schimbe, ușor ușor, foaia și să intre într-un program de schimbare a stilului de viață.  

Programul este unic în România și Europa, inițiat și implementat de dr. Cornel Brotac, se numește B2B-Back to beginnings, și își dorește să purifice organismul uman pe toate planurile-corp-minte-spirit.  
 


„B2B este un program care se adresează tuturor oamenilor, fie că vorbim despre oameni perfect sănătoși, fie că ne gândim la cei care au deja un diagnostic. Scopul acestui program este să ne îndepărteze de acest proces de dezumanizare și să ne apropie puțin mai mult de valorile simple ale vieții.

Spun atât, Dumnezeu ne-a dat libertate, hai să nu ne subjugăm singuri. Și, foarte important este că prima interdicție pentru pacienții care sunt înscriși în acest program este să renunțe la telefon mobil, tabletă, atunci când sunt în clinica mea. Își primesc device-ul la plecare, însă la venire sunt obligați să-l predea.


Vorbim de o evaluare pe toate planurile, vorbim despre Terapie Ericksoniană, despre terapie fizică, despre un nou stil de viață care ne va ajuta să ne debarasăm de lucrurile materiale, apropiindu-ne mai mult de baza noastră.
În ceea ce privește nutriția, vorbim despre un plan nutritiv individual care se bazează pe produse homeopate, organice, fără componenți chimici. Meniul va cuprinde produse vegane sau raw vegan, dar și pe meniu proteic, pentru ca Nicole are un stil de viață activ.

În plus, în cadrul celor 60 de zile de program, ea va participa la seminarii și training-uri care o vor ajuta să-și mențină stilul de viață  chiar și după ce se termină perioada de B2B.", explică Pr. Dr. Cornel Brotac, Medic Specialist Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie.

"Am încercat, de foarte multe ori, să-mi organizez programul pe toate planurile. Aveam nevoie de cineva care să-mi organizeze timpul, chiar viața, din punct de vedere psiho-fizic și al alimentației. Am mare noroc că am regăsit toate acestea într-un singur loc, la Dr. Cornel Brotac, în programul B2B.

Acum, datorită lui, am totul organizat: săptămânal, fac psihoterapie - pentru relaxarea mentală și acomodarea cu ușurință la noul stil  alimentar;  nutriție - la fiecare ședință, am parte de o schimbare de meniu săptămânal. Am aflat că mă apropii de farfuria perfectă și am parte de mici schimbări, cu privire la unele produse pe care le mâncăm, și am îmbunătățit acest aspect. Vreau să rețineți că, înainte de a începe programul, mi s-au făcut analizele și investigațiile medicale necesare pentru stabilirea planului B2B.  Totodată, mi-am aflat, datorită unui apărat special, ce am în plus sau minus în organism.

Este fascinant faptul că, acest program, te cam educă în privința mâncatului, sportului și grijii față de propria persoană. Ba mai mult de atât, am și aflat, de la domnul doctor, că am și o problemă cu lombarul, pe care, acum, o rezolvăm prin kinetoterapie și alte proceduri de recuperare medicală", spune Nicole Cherry.
 
 

  • Cum o ajută psihoterapia pe Nicole Cherry! De ce face artista kinetoterapie!

related posts

Modifică setările cookies