Genial! Și-a pus lenjeria intimă a soției pe post de batistă de buzunar VIDEO


Carey Price (31 de ani) e un hocheist canadian care apără poarta echipei din Montreal în cel mai puternic campionat din lume, NHL. La decernarea premiilor ligii nord-americane, sportivul a apărut pe scenă cu lenjeria intimă a soției la vedere.


Price a fost protagonistul unui moment emoționant, atunci când și-a dăruit tricoul unui micuț fan a cărui mamă a murit de cancer, însă a impresionat și printr-un detaliu vestimentar mai puțin vizibil.

Ce s-a întâmplat? Pentru că și-a uitat acasă batista de buzunar cu care trebuia să-și accesorizeze costumul, Carey a fost „salvat” de soția sa Angela, căreia i-a trecut prin cap o idee aparent trăsnită. Astfel, aceasta a folosit pe post de batistă propria lenjerie intimă, pe care a împăturit-o ca la carte pentru ca imaginea lui Price să nu aibă de suferit.

 

Inedita improvizație a fost dezvăluită chiar de Angela Price, care a postat pe o rețea de socializare un filmuleț în care se vede cum scoate din buzunarul costumului perechea de chiloți dantelați de culoare neagră.

Carey și Angela Price sunt căsătoriți de șase ani și au împreună două fetițe. Relația de iubire dintre ei a apărut după un „blind date” intermediat de o prietenă a Angelei, care era la acea vreme iubita colegului de cameră al lui Carey.

  • Genial! Și-a pus lenjeria intimă a soției pe post de batistă de buzunar VIDEO

related posts

Modifică setările cookies