Horia Brenciu, incantat de succesul "elevilor" sai de la Vocea Romaniei: M-am bucurat sa-l vad pe Max dorit din ce in ce mai mult in concerte


Horia Brenciu se pregateste pentru o serie de patru concerte la Sala Palatului, unde va fi acompaniat de concurentii de la Vocea Romaniei care au facut parte din echipa sa. Vezi ce surprize pregateste publicului.


Stim ca ai avut grija de toti "copiii" din echipa ta de la "Vocea Romaniei". Ce ai facut concret pentru fiecare dintre ei dupa terminarea emisiunii de la ProTv?

Inca inainte de a se termina Vocea Romaniei,  am inceput colaborarea cu majoritatea dintre ei pe citeva scene din tara si din Bucuresti… Daniel Max Dragomir, Claudiu Mirea, Lucia Dumitrescu, Krisztine Koszorus, Beatrice Vladan, Vlad Stoia, Robert Patai si Vlad Gliga au fost aplaudati la scena deschisa. Dar, asa cum le-am zis si lor in repetate randuri, atat concursul Vocea Romaniei, cat si recentele prezente pe scena sunt doar un timid inceput pentru viitoarea lor cariera. 

Depinde de fiecare dintre ei sa mearga mai departe cu brio. M-am bucurat sa-l vad pe Max dorit din ce in ce mai mult in concerte de club. El a reusit in scurt timp sa-si adune o trupa. Sper ca in curand sa-l pot ajuta sa-si pregatesca si un material muzical original… Sanatosi sa fim si timp sa avem! 

Saptamina trecuta Iuliana Puschila, finalista la Vocea Romaniei a lansat prima sa melodie. Cine a compus-o si unde putem sa o ascultam?

Piesa “VOCEA TA” este un duet compus de chitaristul orchestrei mele, Cristian Cretu, iar versurile apartin Andreei Miclici si ea membra a familiei mele muzicale. Noi formam o echipa imbatabila de vreo… 2 albume incoace si ne-a facut mare placere sa producem acest cintec pentru si in tandem cu Iuliana. Cantecul se inscrie in genul pop, stil care de altfel ii scoate Iulianei in evidenta vocea, extrem de muzicala.

Intuitia pe care a avut-o publicul anul trecut, conducind-o pe Iuliana pana in finala concursului, isi arata acum roadele. Eleva noastra de 16 ani este un artist plin nu numai de talent, dar si de disciplina extraordinara plusata de o ambitie puternica. Faptul ca e acum pe bancile scolii si are mult de invatat, asta n-a oprit-o sa vina in cateva randuri in Bucuresti pentru a definitiva duetul. “VOCEA TA” poate fi vocea Iulianei, vocea mea sau vocea fiecaruia dintre noi. Poate fi vocea celor care vor sa reuseasca in domeniul asta si de ce nu si in viata. 

Ai pornit de la doua concerte la Sala Palatului si ai ajuns la 4. Cum s-a intamplat acest lucru? De ce ai suplimentat?

Eu cred ca in perioada asta, mai mult ca niciodata, oamenii vor sa zambeasca, iar eu le-am promis tuturor ca asa se va si intampla! Dupa cererile de bilete mi-am dat seama sunt multi doritori de zambete si asta m-a facut sa trec, pe rand, la seara de 24 si ulterior, la cea de 25 martie! Pe 26 e vacanta! :-) 

Pe care dintre elevii tai de la "Vocea Romaniei" ii vom vedea alaturi de tine la concertele de la Sala Palatului?

Pe… Surpriza!  N-am dezvaluit deloc identitatea invitatilor mei si n-am s-o fac nici acum, cind mai sint citeva zile pina la eveniment. Pentru toti cei peste 16.000 de prieteni ai mei, care si-au cumparat bilet, vreau sa fie o reala surpriza tot ce am pregatit in cele 4 spectacole.

La ce sa ne asteptam de la aceste concerte?

Fiecare seara dintre cele 4 va avea o stralucire aparte. In fiecare concert vor performa, pe scena, peste 40 de artisti… Balet, instrumentisti, artisti consacrati sau la inceput de drum, cu totii vor fi intimpinati de cel mai tare public din lume! Sfatul meu?! Asteptati-va la orice! 

Te-ai gandit sa faci deja o traditie din aceste concerte?

Ea exista, deja… De un an incoace, mi se spune Ghiocelul, iar hitul meu de baza este “Vine, vine primavara!”.

Dupa concertele de la Sala Palatului vei pleca intr-un turneu in tara, in 20 de orase. De ce te-ai gindit sa faci acest turneu? In ce orase vei merge si cum ai ales orasele? Vor veni si elevii tai in unele din aceste orase?

Evident ca vor fi veni. Doar sint vocile Romaniei, nu?  Dupa ce am primit de-a lungul anilor mii de invitatii din toata tara e momentul sa plec la drum sa-mi vad prietenii virtuali de peste tot, atit din Romania, cit si din Chisinau!  Pe multi dintre ei i-am intilnit, pina acum, doar pe fb, prin scrisori sau prin e-mail-uri… Ei bine, a sosit momentul sa-i si imbratisez. Vom incepe cu Craiova, pe 23 aprilie si vom termina cu Buzau, pe 30 mai. De-a lungul celor 20 de orase, pe care le puteti gasi pe pagina mea de fb, vom face spectacol. Mai mult decit atit, alaturi de echipa mea voi realiza si un film documentar cu acesta experienta unica, prima din cariera noastra.

Ce-ti mai doresti pe plan profesional?

Intrebarea asta suna ca si cum visele mele s-au implinit cu ocazia concertelor de la Sala Palatului sau cu acest turneu national… Nicidecum! Viata mea de-abia acum incepe… Nu stiu cum au simtit alti artisti chestia asta, dar eu va marturisesc sincer ca de-abia acum, la 39 de ani si un pic, m-am incalzit. Anul asta va veni al 3-lea album al meu si tot anul asta va veni inca o mare surpriza pentru iubitorii de muzica buna din Romania. Gata! Mi s-a deschis apetitul de spectacole! Zilele trecute am primit un telefon de la Cernavoda. Vroiau un supliment de energie. I-am refuzat politicos si le-am zis ca e rezervata pentru fanii mei, pentru prieteni si pentru Pro TV Magazin! ;-) N-am avut incotro… Am facut ce mi-a zis inima!

  • Horia Brenciu, incantat de succesul elevilor sai de la Vocea Romaniei: M-am bucurat sa-l vad pe Max dorit din ce in ce mai mult in concerte

related posts

Modifică setările cookies