Ora de iarnă 2018. Când dăm ceasurile înapoi


Trecerea la ora de iarnă se va face anul acesta în noaptea dintre 28 și 29 octombrie, duminică spre luni. 


Ora 4.00 a dimineții va deveni ora 3.00.  Acest lucru înseamnă că ne vom bucura de o oră în plus  de somn.  

Ar putea fi ultimul an în care se va mai lua această măsură. Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea orei în Europa. Această măsură ar putea să intre în vigoare începând cu anul viitor.  Statele memebre al Uniunii Europene vor avea libertatea de a alege dacă doresc să aplice permanent ora de vară sau ora de iarnă. 

 

Până în primăvara viitoare, respectiv aprilie 2019,  fiecare țară va trebui să decidă în acest sens.  Astfel, ultima trecere obligatorie la ora de vară va avea loc duminică, 31 martie 2019. 

  

Modificarea orei oficiale se răsfrânge asupra organismului că schimbarea fusului orar. Pentru cei care dorm în medie 7 ore pe noapte, dezechilibrul va fi nesemnificativ și insesizabil. Însă cei care au un mod de viață mai alert, cu puține ore de somn, cu siguranță se vor simți mai obosiți decât de obicei.

 

Primul stat care a schimbat ora a fost Germania, în timpul Primului Război Mondial, atunci când țară avea nevoie să facă economie de cărbune. Curând, această schimbare a fost urmată de toată Europa, apoi de Rusia și SUA.

 

România a adoptat ora oficială de iarnă și pe cea de vara în anul 1932. S-a renunțat la această modificare în 1941, dar ea a fost reintrodusă în 1979. Schimbarea orei în ultima duminică din martie și în ultima duminică din octombrie a fost adoptată în 1997, după statele Uniunii Europene. 

 

Unele date arată că schimbarea orei crește consumul energiei electrice cu 1–4 %: iarnă e nevoie de încălzire și de mai multă lumina în casă, vara e nevoie de climatizare. Prin urmare, cresc și emisiile de dioxid de carbon.

 

Sfaturi pentru o adaptare mai ușoară

 

  • Culcă-te mai târziu sâmbătă: Te vei trezi la ora cu care te-ai obișnuit și îți faci toate orele de somn. 

 

  • Obișnuiește-i și pe copii: Cei mici sunt bulversați de trecerea la ora de iarnă și vor fi morocănoși sau nu vor avea poftă de mâncare. Psihologii recomandă să-i obișnuieșți încet-încet cu modificările de orar. Îi poți pregăti de schimbare avansând dinainte ora de trezire, de masă și de culcare, până duminică. Este valabil și pentru ține.

 

  • Schimbă ora de sâmbătă seară: Se pare că este mult mai simplu dacă setezi ceasurile după ora nouă înainte de a merge la culcare. 

 

  • Fă-ți un nou program: Oboseală care te încearcă în perioada de după schimbarea orei trece mult mai repede dacă respecți cu strictețe orele de odihnă și programul de culcare și trezire.

related posts

Modifică setările cookies