4 cereri în căsătorie din rândul celebrităților: gesturi extravagante și inele de logodnă inedite


Poveștile de dragoste ale vedetelor ne pot inspira, surprinde sau chiar amuza. Cuplurile celebre sunt la fel de diverse ca restul oamenilor. 

Tag-uri:

O parte preferă intimitatea, pe când o altă parte optează pentru gesturi grandioase. O parte preferă inele de logodnă discrete și minimaliste, iar alții optează pentru inele cu diamant mare, ușor de observat. Fie că e vorba de curiozitate sau de inspirație, poate fi util să știi cum au procedat vedetele când au dorit să facă pasul cel mare. 

1. Prințul Harry și Meghan Markle

Unul dintre cele mai în vogă cupluri ale momentului, Prințul Harry și Meghan Markle nu se înscriu în categoria vedetelor care apreciază gesturile extravagante, ci mai degrabă naturalețea. Așa cum au povestit și pentru People, cererea în căsătorie a avut loc în timpul unei seri relaxante, în timp ce cuplul gătea pui. Meghan s-a declarat surprinsă și a povestit cum Prințul Harry s-a așezat în genunchi ca să îi pună întrebarea cea mare. 

Prințul a optat pentru un inel de logodna din aur galben, acesta fiind metalul prețios preferat al lui Meghan. Inelul a fost realizat la comandă de către bijutierii curții regale, Cleave and Company. Acesta conține un diamant din Botswana și două mai mici din colecția care a aparținut Prințesei Diana, un gest simbolic cu încărcătură puternică. 

 

2. Sofia Vergara și Joe Manganiello

Actrița cunoscută pentru rolul său din Modern Family a fost văzută pentru prima dată cu inelul său de logodnă în 2015. Joe Manganiello, și el actor, a dorit să o ceară în căsătorie într-un mod în care să-i prețuiască originea columbiană. Prin urmare, Manganiello a ținut un discurs în limba spaniolă, la finalul căruia a venit întrebarea cea mare. Actorul recunoaște că a avut mari emoții, având în vedere că nu stăpânește foarte bine spaniola. 

Inelul de logodnă al Sofiei Vergara nu este tocmai discret și are un cost estimat de 500.000 de dolari, potrivit everafterguide.net. Acesta este din platină, în stil vintage, și are un diamant generos în centru, înconjurat de unele micuțe. 

 

3. Priyanka Chopra și Nick Jonas

Priyanka Chopra, câștigătoarea Miss World în 2000, actriță și cântăreață, și Nick Jonas, muzician în formația Jonas Brothers și actor, au o frumoasă poveste de iubire. Cei doi s-au convins că doresc să își petreacă restul vieții împreună după doar doi ani de relație. Nick Jonas a făcut într-adevăr un gest extravagant, însă nu la cererea în căsătorie, ci la alegerea inelului. Fiind decis să aleagă un inel de la Tiffany’s pentru iubita sa, Jonas a închis un întreg magazin Tiffany’s din Londra pentru a-l selecta pe cel potrivit fără să fie deranjat. Inelul are un diamant considerabil ca dimensiune și a costat aproximativ 200.000 de dolari, potrivit Harpers Bazaar. 

4. Zoë Kravitz și Karl Glusman

Fiica lui Lenny Kravitz are o carieră de succes ca actriță, jucând în filme precum Mad Max, Big Little Lies sau Divergent. Zoë Kravitz este de asemenea într-o relație cu Karl Glusman, un actor american, care a cerut-o în căsătorie în luna februarie a acestui an. Glusman a creat un plan elaborat prin care urma să îi pună întrebarea în Paris, însă câteva schimbări la muncă i-au distrus strategia. De aceea, actorul a ajuns să o ceară de soție pe Zoë în sufragerie, pe muzica semnată de Nina Simone. Zoë își aduce aminte că a simțit cât de tare îi bate inima iubitului său și s-a îngrijorat până a aflat care e motivul emoțiilor lui, potrivit Bustle

Inelul ales este un model vintage rar, din secolul al XVIII-lea, achiziționat de la brandul din New York The One I Love. Stilul este unul minimalist, iar inelul este decorat cu mici  diamante. 

Sursă foto: Shutterstock

FULLSCREEN
4 cereri în căsătorie din rândul celebrităților: gesturi extravagante și inele de logodnă inedite
  • /


related posts