A cheltuit 30.000 de euro pe silicoane și a trecut de la cupa A la sutien la K! Prin ce transformare a trecut


Tracy Kiss este o antrenoare de fitness și yoga din Marea Britanie, în vârstă de 32 de ani, care a cheluit până acum 25.000 de euro pentru un bust impresionant, pe patru operații de mărire a sânilor.


Britanica și-a spus povestea în tabloidul The Sun, mărturisind că a fost  complexată de faptul că pieptul său arăta că al unui băiat. Până la 18 ani, când și-a făcut prima mărire a bustului, aceasta avea cupa A la sutien, sânii de dimensiuni diferite și sfârcurile îndreptate fiecare în altă parte. 

“Îmi uram cu desăvârșire sânii minusculi. Purtam cupa A la sutien, sânii erau inegali, asimetrici și sfârcurile erau orientate către est și vest”, spune Tracy Kiss, acum antrenoare de fitness și mama a doi copii.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Tracy Kiss (@tracykissfitness) pe

La 18 ani și-a făcut prima operație și a trecut de la cupa A la cupa D. Se întâmplă în 2005 și toată treaba a costat-o 6000 de lire sterline. 

Deși a fost super încântată de rezultat și s-a mândrit cu silicoanele sale uriașe, a avut și mari probleme cu ele. În timpul uneia dintre sarcinii, acestea i s-au spart și a avut dureri groaznice. Și le-a scos, însă nu a putut trai cu gândul de a nu mai avea sânii mari, așa că și-a făcut o nouă operație – de data aceasta a îndrăznit să treacă un nivel mai departe, la cupa F.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Tracy Kiss (@tracykissfitness) pe

Anul trecut, Tracy Kiss  mai investit 4000 de euro în sânii săi: a mers la Istanbul unde i-a dus la mărimi impresionante -  acum are cupa K!

  • A cheltuit 30.000 de euro pe silicoane și a trecut de la cupa A la sutien la K! Prin ce transformare a trecut

related posts

Modifică setările cookies