A creat generatia de profesori care va schimba Romania. Cum a reusit Corina Puiu de la Teach for Romania sa duca dascali de top in cele mai sarace comunitati din tara


Corina Puiu vrea sa schimbe, alaturi de o echipa de profesori dedicati, viata copiilor din zonele defavorizate din Romania. Programul pe care Corina il coordoneaza alaturi de Ionut Soleanicov, CEO si cofondator Teach for Romania, pregateste dascali de top care sa activeze in zone defavorizate de la noi din tara. 


Programul, dezvoltat initial in 1990 de catre Teach for America in Statele Unite, atrage absolventi de top care nu ar fi considerat in mod normal, ca optiuni de viitor profesional, meseria de profesor. Modelul functioneaza cu succes in alte 32 de tari, pe 5 continente, unde este aplicat de catre organizatiile partenere in reteaua Teach for All.

Invatatorii/profesorii sunt angajati cu norma intreaga, in cadrul unor scoli selectate de catre Teach for Romania ca fiind defavorizate, cu rezultate slabe, comunitati de rromi etc., cu potential considerabil de dezvoltare si unde este nevoie de cadre didactice dornice sa produca schimbari pozitive.

Corina Puiu este Cofondator Teach for Romania si Director de training si suport.  Coordoneza echipa de tutori coordonatori si, deocamdata, prima generatie de profesori Teach for Romania - 18 la numar. De asemenea, este si Director de Marketing si PR.

Una dintre dorintele Corinei este ca un viitor lider al Romaniei  - Prim Ministru sau Ministrul Educatiei - sa fie ales dintre profesorii sau copiii din programul Teach for Romania.

Corina Puiu a vorbit cu perfecte.ro despre satisfactiile pe care i le ofera activitatea pe care o desfasoara in cadrul Teach for Romania.

Mai intai, sa facem cunostinta cu Corina Puiu. Ce  ne poti spune despre tine? Cum ai ajuns intr-un astfel de domeniu?

Am cautat intotdeauna, chiar daca nu constient si structurat, sa aduc inovatie, sa fac ceva deosebit si nou. Sa contribui. 

Am acum o experienta profesionala de peste 16 ani (am inceput inca din liceu, facand o revista pentru adolescenti in Constanta si apoi o emisiune pentru tineri la o televiziune locala). In ultimii ani, am facut sau crescut business-uri (Teach for Romania este al 7-lea start up) chiar si pentru corporatii multinationale. Am lucrat in Vodafone Romania inainte de Teach for Romania, unde, coordonam o echipa de oameni foarte faini, cu care am creat Vodafone Mobile Payments – un IFN care faciliteaza plati si transferuri de bani cu telefonul mobil, fara sa ai asociat nici un cont bancar. Si cu care, Vodafone Global a intrat pentru prima data in Uniunea Europeana.

Am terminat sociologia ca sef de promotie, apoi am incercat o postuniversitara in comunicare si relatii publice la SNSPA. Acum, urmez un Executive MBA la Maastricht School of Management, unde am primit o bursa. 

Pe parcurs, am avut sansa sa intalnesc oameni foarte faini si care mi-au deschis perspective noi, mi-au aratat usi si ferestre despre existenta carora nici nu stiam. Cu ajutorul lor, am devenit omul care sunt astazi. Iar pentru asta, sunt foarte recunoscatoare.

Cum a luat fiinta Teach for Romania? Ce ne poti spune despre acest proiect? Cum ii ajuta mai exact pe tineri?

Teach for Romania este un program, este un ONG infiintat acum 1 an, cu impact national in sistemul curent de educatie. Facem parte dintr-o retea internationala: Teach for All care acum inglobeaza peste 35 de tari-SUA, UK, Malaezia, China, Belgia, Pakistan, Bulgaria etc. Organizatia a luat fiinta acum 1 an, eu si Ionut Soleanicov fiind cofondatorii ei. Am parasit amandoi joburile noastre pentru a face ceva cu sens si cu impact in sistemul de educatie. 

Credem ca aceasta este cea mai relevanta arie de transformat, ar trebui sa fie prioritatea oricarei tari care isi doreste performanta, investitia in viitoarele resurse umane, cresterea copiilor nostri, ar trebui sa fie investitia si directia strategica principala a oricarei societati. Cu atat mai mult a celei romanesti.

In ce consta, concret, jobul tau?  Ce satisfactii iti da?

Teach for Romania este mai mult decat un job. Se aliniaza perfect cu misiunea mea, face parte cumva din AND-ul meu: eu am fost unul dintre copiii pentru care facem acest program. M-am nascut si crescut la sat, am crescut cu lipsurile si neajunsurile comunismului, si, desi parintii mei au facut tot ceea ce au putut, singurul mod in care puteam rupe lantul saraciei si al discriminarii era educatia. Nu a fost deloc usor dar ma bucur ca s-a intamplat asa pentru ca inteleg acum cat de relevanta este experienta mea pentru a trece peste foarte multe obstacole si provocari pe care le am acum. 

In plus, este o onoare sa pot contribui la educatia viitorilor lideri ai Romaniei. Viziunea mea este ca viitorul prim ministru sau ministru al educatie al Romaniei sa fie dintre profesorii sau copiii din program.

Acum ma ocup de partea de marketing si comunicare, dar cea mai importanta zona pe care o coordonez este cea de training si support. Am in echipa 3 fete extraordinare cu care sustinem si insotim cei 18 profesori TfR plasati in diverse comunitati cu dificultati socio-economice. Prin acesti tineri extraordinari, producem anul acesta un impact semnificativ in 15 comunitati si catre peste 2600 copii.

Programul acesta are o puternica componenta de leadership. Ea vine “la pachet” cu partea de autodezvoltare si cunoastere de care nu cred ca a scapat nimeni din echipa. Nu este intotdeauna un proces usor, dimpotriva. Dar satisfactiile sunt extraordinare. Cand vezi progresul si evolutia acestor tineri, iar prin ei, a copiilor Teach for Romania, stiu sigur ca orice este posibil. Este ceea ce noi numim "sense of possibility": noi chiar facem lucruri care par imposibile.

Exista senzatia ca nimeni nu mai vrea sa fie profesor in Romania din cauza salariilor mici. Ce ii motiveaza pe tineri sa aleaga o astfel de cariera?

Sunt multe motive pentru care profesia de dascal nu mai are atractivitatea de altadata. Desi, toate studiile arata ca familia si profesorul sunt cei mai importanti "stakeholderi" in evolutia copilului. Pentru tineri, cele mai evidente "role models" se recruteaza din randul familiei si dintre profesori. Practic, importanta calitatii unui profesor este cruciala in parcursul si devenirea unui tanar.

Noi acordam o atentie deosebita in recrutarea si selectia acestor tineri, iar mecanismul nu este unul simplu. Pentru ca programul este unul scump versus alte programe din educatie. Noi am hotarat sa dam burse lunare acestor profesori pe parcursul celor 2 ani alaturi de noi. In plus, platforma de leadership si multiplele oportunitati de dupa program sunt absolut…sexi. Practic, investim in zona de training si suport, echivalentul oricarui MBA de top din lume.

Cum ai descrie noua generatie de profesori pe care o formati voi?

Prima generatie de profesori si invatatori are... un statut special. Ceea ce fac acesti tineri, perseverenta cu care cred in potentialul oricarui copil, intensitatea iubirii lor, faptul ca sunt autentici in alegerea lor, incrancenarea cu care fac fata provocarilor si le considera oportunitati si noi context de invatare, ii face extrem de speciali. Ei sunt eroii mei. Am invatat multe de la ei.

Care sunt cele mai mari realizari ale voastre de pana acum? Dar cele mai mari dezamagiri?

Cand eram numai eu si Ionut si nu aveam nici macar un birou (ne intalneam in cafenele) auzeam foarte des expresia neincrederii in jurul nostru. Oameni cu spirit critic, dar foarte orientat inspre exterior, oameni blazati si care si-au pierdut increderea. Cred ca asta ne-a convins si mai mult. Mi-am dat seama de cata nevoie de transformare de paradigma este nevoie. Daca nu contribuim la schimbarea "mindsetului" celor din jur, nu ne putem astepta sa avem rezultate diferite in viata noastra sociala, profesionala etc.

Acum, pentru ca avem deja primele rezultate si atitudinea celor din jur s-a mai schimbat. Dar, parafrazand un parinte la unul dintre evenimentele in educatie “Romanul pana nu vede, nu crede”. Am incredere ca vom inspira si vom aduce din nou incredere in educatie si respect pentru profesia de dascal.

Cred ca cea mai mare realizare a mea este Leadership Summer Academy, un program de bootcamp de 6 saptamani cu care profesorii si-au inceput calatoria alaturi de noi. Cel mai mare hub de educatie si leadership din Romania (peste 50 de traineri, facilitatori, coaches etc, 200 de copii carora li s-a predat si cu care s-au facut ateliere creative intreaga luna august).

Ce mentalitati trebuie schimbate pentru ca oamenii sa nu mai vada jobul de profesor ca pe una dintre "ultimele variante"?

Programul are la baza o viziune pe care noi o avem: orice facem noi se reflecta in ceea ce fac/gandesc/actioneaza/invata copiii. Suntem direct responsabili de modul in care crestem si ne dezvoltam. 

Noi credem ca un profesor trebuie sa: aiba curaj si incredere in sine, sa aduca o atitudine pozitiva fata de esec, manifesta autonomie in invatare si dezvoltare personala si profesionala, isi asuma responsabilitatea pentru rezultate si evolutie, adopta si implementeaza valorile noastre in clasa, sustine elevii sa isi asume responsabilitatea pentru a depasi anumite probleme si sa se implice în cel putin o activitate cu impact la clasa, dezvolta si implementeaza proiecte cu impact si schimbare in scoala si comunitate. Si inca mai sunt. Acum… sa imi spuneti daca este vreo diferenta intre viziunea noastra despre un profesor versus un adevarat lider transformational?

In ce fel de scoli predau profesorii consiliati de Teach for Romania?

In scoli foarte dificile, de care, in mod normal, cei mai multi dintre profesori… fug.

Noua ne plac provocarile: sunt scoli cu copii foarte saraci, cu rata de prezenta foarte scazuta, cu parinti si copii dezinteresati de educatie si relevanta ei. Comunitati violente, etnie roma, scoli foarte slab dotate potrivit pentru un proces minim de invatare.

Din fericire insa, am gasit suport la unii dintre directori, la unii profesori in cancelarie. Incet, incet, sunt convinsa va vom fi mai multi.

Care a fost momentul de care esti cel mai mandra?

Mmmm, asta este un lucru la care nu m-am gandit pana acum. Este foarte greu sa numesc unul singur. Cred ca evolutia copiilor din LSA, la numai o luna de interactiune cu noi. Si de experienta pe care le-am adus-o: i-am dus la un film 3D de animatie in Brasov. Majoritatea nu mai iesisera niciodata din sat, desi vorbim de o distanta de 17 km de BV.

Cu foarte putin, putem face un maine mai bun pentru fiecare copil.

Ce mesaj le-ai transmite tinerilor din Romania,  si de ce nu si parintilor, din experienta ta de pana acum?

Daca vrei sa fii fericit…alege sa fii. Daca nu mai gasesti nici o speranta, construieste-ti una. Daca esti satul si blazat de ceea ce se intampla in jurul tau, fii tu diferenta, schimbarea pe care vrei sa o vezi.

Crede in colaborare mai degraba decat in competitie.

Cum arata o zi obisnuita din viata ta?

Dorm foarte putin :) si am deja calendarul plin pe primele 3 luni din 2015. Stiu ce prioritati am si am tinte clare pentru intreg anul. De obicei incep ziua la 7.30 si termin activitatea legata de TfR in jur de ora 19,00. Seara ma intalnesc cu prieteni, mergem la teatru, film sau pur si simplu stam la povesti. Asta daca nu invat pentru MBA sau nu merg la sala. Sau pur si simplu ies cu echipa. Intre timp am devenit prieteni.

Cand nu te ocupi de viitorii profesori, ce faci?

Ma ocup de mine. Sa fiu cea mai buna versiune a mea in fiecare zi. Cu aceasta rezolutie in minte imi incep anul. As vrea sa skiez un pic anul asta si sa merg din nou prin lume pe la festivaluri de muzica rock/indie.

Erai premianta cand erai la scoala? 

Da. Am fost profilul tocilarei intreaga mea viata. Mi-a placut sa invat, sa citesc. Am luat 8 coronite de premiata pe care mama le-a pastrat multi ani… Am terminat sef de promotie si la facultate. Iar acum…invat din nou. Ma simt emotionata si foarte entuziasta sa fiu din nou studenta.

related posts

Modifică setările cookies