A născut actrița Ada Condeescu. Primele imagini de la maternitate


Ada Condeescu radiază de fericire. Actrița, în vârstă de 32 de ani, a născut un băiețel, pe 26 noiembrie, iar la câteva ore distanță a împărtășit deja frumoasa veste cu fanii săi. 


Ada a devenit pentru prima oara mămică în 2018, când a născut-o pe Ecaterina. Iată că, la doi ani distanță, actrița și soțul ei, regizoru Cătălin Mitulescu, își pot strânge la piept și un băiețel. 

Cu câteva zile înainte de naștere, Ada a spus în emisiunea ”Vorbește lumea” că își dorește să nască natural. Dorința i s-a împlinit, iar nașterea a decurs bine, după cum mărturisește chiar ea, pe contul său de Instagram:

”Fericire pura! Aproape 24 de ore de cand a venit pe lumea noua minune! Baietelul nostru perfect sanatos si deja atit de curios! Ii multumesc medicului meu, Marius Romila, si intregii echipe Medicover pentru atentia, devotamentul si implicarea cu care m-au insotit in aceasta extraordinara experienta a nasterii naturale! Ne simtim perfect iar in cateva ore vom fi deja acasa!! Yuhuuuu! Inca nu-mi vine sa cred!”

Acum 9 ani, Ada Condeescu a câștigat premiul "The Heart of Sarajevo" pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Sarajevo, pentru rolul Veli în filmul Loverboy, iar în 2012 a primit trofeul ”Shooting Stars” la festivalul de film de la Berlin.

Sursă foto: Instagram adacondeescu
 
Vezi și: Ada Condeescu, pe ultima sută de metri cu sarcina

  • A născut actrița Ada Condeescu. Primele imagini de la maternitate

related posts

Modifică setările cookies