A slăbit 100 de kilograme fără operație de micșorare a stomacului. Ce a decis să facă în fiecare zi


Un bărbat din Texas (SUA) a reușit să slăbească 100 de kilograme făcând în fiecare zi un lucru banal. 


Alex Rubalcada spune că înainte petrecea ore întregi jucându-se pe calculator, avea o alimentație dezechilibrată și nu făcea aproape deloc mișcare. Așa a ajuns în timp la 186 de kilograme. 

„De îndată ce ajungeam acasă, mă jucam, mâncam și pur și simplu nu îmi făceam griji pentru nimic. Nu pot să spun exact câte scaune am rupt din cauza greutății”, a spus Alex într-un interviu pentru menshealth.com

Barbatul a povestit că a luat decizia de a slăbi singur, făcând un lucru banal în fiecare zi. 

„Primul lucru pe care l-am făcut a fost să arunc toată mâncarea nesănătoasă și am început să merg pe jos prin parc. Doar 30 de minute în fiecare zi. Dacă stăteam în picioare, mă dureau șoldurile și genunchii, așa că mersul pe jos a fost un antrenament real pentru mine. Mi-am spus: Dacă pot slăbi 30 de kilograme în 3 luni, doar mergând, voi continua așa. Am vrut să văd cât de departe pot ajunge cu asta”, a spus americanul. Chiar dacă s-a ales cu un exces de piele, care îi atârnă în jos, Alex spune că nu regretă deloc decizia pe care a luat-o. 

Sursă foto: Facebook/ Alex Rubalcada

Vezi și: Secretul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

  • A slăbit 100 de kilograme fără operație de micșorare a stomacului. Ce a decis să facă în fiecare zi

related posts

Modifică setările cookies