Acesta ar putea fi motivul pentru care Melinda și Bill Gates au decis să divorțeze! Ce notează presa din SUA


În urmă cu doar câteva zile, presa din întreaga lume a notat că Bill Gates și soția lui, Melinda, au decis să divorțeze, după o relație care dura de aproximativ 27 de ani.


„După ce ne-am gândit multă vreme şi după ce am încercat totul pentru ca relaţia noastră să meargă mai departe, am decis să punem capăt mariajului. Nu credem că mai putem continua împreună ca un cuplu. În cei 27 de ani petrecuţi împreună, am crescut trei copii incredibili şi am pus bazele unei fundaţii care ajută oamenii din întreaga lume să trăiască vieţi sănătoase şi pline de beneficii. Împărtăşim încrederea în această misiune şi vom continua să lucrăm împreună în cadrul acestei fundaţii, dar nu credem că mai putem continua împreună ca un cuplu, în următoarea etapă a vieţii noastre. Solicităm respectarea intimităţii noastre şi a familiei noastre”, au scris cei doi în mediul online.

Deși inițial nu s-a vorbit despre cauzele care au dus la despărțire, acum jurnaliștii din SUA afirmă că legătura ciudată care era între Bill Gates și fosta lui iubită, Ann Winblad, ar putea fi unul dintre motivele rupturii mariajului fondatorului Microsoft.

Potrivit presei din Statele Unite, Bill Gates și Ann Winblad petreceau în fiecare an câte o vacanță de câteva zile, chiar dacă ambii erau căsătoriți! Mai mult decât atât, în urmă cu foarte mulți ani, mai exat în 1997, în cadrul unui interviu publicat de revista Time, fondatorul Microsoft afirma că între el și fosta lui parteneră este o relație specială deoarece ambii sunt pasionați de biotehnologie. Gurile rele afirmă inclusiv că Bill Gates i-ar fi cerut acordul fostei lui iubite atunci când a cerut-o în căsătorie pe Melinda.

„Am păstrat prietenia și ne-am împărtășit gândurile despre lume și despre noi înșine”, spunea Ann Winblad în trecut.

Relația specială dintre Bill Gates și fosta lui parteneră s-a păstrat și pe plan profesional, Ann Winblad fiind ani de zile consultant Microsoft.

foto: Profimedia Images; Getty Images

Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans! Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo.ro

Vezi și:

 

  • Acesta ar putea fi motivul pentru care Melinda și Bill Gates au decis să divorțeze! Ce notează presa din SUA

related posts

Modifică setările cookies