Acuzată de rasism după ce a făcut comentarii despre Beyonce, Nicky Minaj și alte artiste, Lana del Ray are un mesaj categoric  


Lana del Rey a fost acuzată de rasism după ce a făcut afirmații legate de diferite staruri, inclusiv despe Beyonce, Doja Cat, Cardi B, Camila Cabello sau Nicki Minaj.
 


Mai mult, artista a ținut să precizeze că a fost prost înțeleasă și că și-a dorit doar să exprime o idee, făcând apel la numele artistelor sale favorite. 
 
Mesajul care a creat discordie și i-a adus multe acuzații este:

"Acum că Doja Cat, Ariana, Camila, Cardi B, Kehlani și Nicki Minaj și Beyonce au avut single-uri pe primele poziții în topuri în versurile cărora vorbeau despre a fi sexy, a nu purta haine, a face sex, a înșela pe cineva - aș putea, vă rog, să mă întorc la a fi expresivă, a mă simți frumoasă atunci când sunt îndrăgostită, chiar dacă relația nu e perfectă, despre a dansa pe bani - sau despre orice îmi doresc eu - fără să fiu crucificată sau să mi se spună că glorific abuzul?
 
M-am săturat de compozitoarele și cântărețele care spun că glorific abuzul, când în realitate sunt pur și simplu o persoană fascinantă care cântă despre realitățile pe care le vedem cu toții și anume despre relațiile abuzive răspândite peste tot în lume".

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Lana Del Rey (@lanadelrey) pe

 

Când fanii i-au adus acuzații serioase, Lana del Ray a făcut alte postări pe contul ei de Instagram în care și-a dorit să lămurească lucrurile - sau cel puțin să își expună mai clar punctul ei de vedere:
 
"O să fiu cât mai clară, pentru că știu cât de mult iubiți să schimbați sensul lucrurilor. Le iubesc pe aceste artiste. De asta le și menționez, dar mi-ar plăcea să am și eu aceeași libertate de exprimare fără să fiu judecată sau să se creeze isterie pe tema asta."

"Cântărețele pe care le menționez sunt preferatele mele, așa că dacă doriți să faceți din ce am spus un mare scandal, așa cum faceți mereu, nu aveți decât. (…) Asta nu schimbă cu nimic faptul că nu am avut aceeași oportunitate de a exprima ceea ce mi-am dorit să exprim fără să fiu complet decimată și dacă vreți să spuneți că asta are legătură cu rasa, înțeleg că asta e opinia voastră, dar nu asta voiam să spun."

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA "VIAȚA BATE VLOGUL" - SEZONUL 2

FOTO: GETTY

  • Acuzată de rasism după ce a făcut comentarii despre Beyonce, Nicky Minaj și alte artiste, Lana del Ray are un mesaj categoric  

related posts

Modifică setările cookies