Adela Popescu are o regulă de care ține cont mereu atunci când pleacă în vacanță. „În timp, am învățat ce este cu adevărat esențial”


Adela Popescu se află în Bali (Indonezia), împreună cu cei trei copii și cu soțul ei, Radu Vâlcan. Este deja binecunoscută pasiunea prezentatoarei TV pentru călătorii în țări din Asia. Recent, ea a spus care este regula de aur de care ține mereu cont când se află în vacanță. 


Adela Popescu adoră vacanțele cu copiii. Prezentatoarea TV și familia ei se bucură în prezent de peisajele spectaculoase din Bali. 

„Trei săptămâni, trei copii, doi adulți și doar doua bagaje mari de cală. Cum așa? Pentru că în timp am învățat ce este cu adevărat esențial într-o vacanță la cald.De la haine pe care le aleg în funcție de cât de mult le pot combina între ele, până la trusa de îngrijire ce nu conține mare lucru. Cred că v-am mai zis că în vacanță NU MĂ MACHIEZ! dar asta nu înseamnă că nu am grijă de tenul meu. Serum, cremă hidratantă, demachiant și protecție solară. Pe cea din urmă o aplic zilnic și chiar de mai multe ori pe zi”, a scris Adela Popescu pe pagina de socializare. 

Într-un interviu realizat de Oana Andoni, Adela Popescu a vorbit despre vacanțele cu copiii: 

„Noi călătorim cu 2 valize, toți cinci. De ce? N-ai de ce să te cari cu atâtea haine după tine. Am cam 20 de tricouri pentru toți și când se murdăresc... (le duce la spălătorie) În Thailanda sau în general în Asia serviciul acesta este atât de ieftin. Cu 17 lei speli o valiză întreagă”. 

Adela a mai spus că mereu pune în bagaj o trusă medicală, jucării, carioci și caiete. „Ai mei deseanează foarte mult și atunci când vrem să avem liniște la masă - le-am scos, pac. Mai am hainele acelea de protecție solară, ca să ne prelungim puțin statul la soare. Eu îi țin dezbrăcați până la o anumită oră. Expunerea la vitamina D mi se pare foarte importantă”. 

În vacanță, Adela și soțul ei poartă ținute lejere, iar uneori preferă mersul desculț. (vezi galeria foto de mai jos)

 
 
Sursă foto: InstagramAdela Popescu
 
Vezi și: Dr. Marinescu, mit și realitate despre mit și căpușe
  • Adela Popescu are o regulă de care ține cont mereu atunci când pleacă în vacanță. „În timp, am învățat ce este cu adevărat esențial”

related posts

Modifică setările cookies