Adela Popescu, imagini speciale de la aniversarea fiului ei: " Așa fericit ca astăzi nu l-am văzut niciodată"


Adela Popescu e cea mai fericită și mândră mamă!


Băiatul cel mare al vedetei a împlinit 5 ani, iar Adela, alături de Radu Vâlcan, i-a făcut cadou fiului ei cea mai frumoasă aniversare.

Adela a povestit pe contul ei de Facebook:

"5 ani!

Tare important pragul acesta pentru Alexandru. 

De la 4 ani, numară lunile, zilele, până la această aniversare.

A stiut exact că vrea să facă petrecerea la @prajituresele , i-a fost foarte clar pe cine să aiba alături, și-a facut singur lista invitaților și nu a acceptat nimic in plus, nimic in minus, ce tort, ce baloane, cum să se îmbrace, quiche-ul sa fie cu spanac si pizza neaparat marguerita.

Ce să mai, avem băiat mare și cu personalitate. Iar asta nu poate decât sa ne bucure peste măsură.

Și așa fericit ca astăzi nu l-am văzut niciodată. 

Cine zice că a fi in centrul atenției nu e important, cred ca se inșala. Toti avem nevoie sa fim Centrul Universului din când în când, nu?"

Vedeta e gravidă cu al treilea băiețel și așteaptă să nască. Radu Vâlcan și Adela Popescu sunt acum în al nouălea cer, iar apropiații le împărtășesc sentimentele de împlinire.

Pe VOYO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans. Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo!

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA ÎNTREBAREA MESEI ROTUNDE:

SURSA FOTO: ADELA POPESCU

  • Adela Popescu, imagini speciale de la aniversarea fiului ei: Așa fericit ca astăzi nu l-am văzut niciodată

related posts

Modifică setările cookies