Adrian Minune, emoționat până la lacrimi de ziua sa. Ce cadou a primit din partea fiicei Karmen


Adrian Minune împlinește astăzi 47 de ani. Fiica sa cea mare, Karmen, a postat în mediul online imagini cu cei dragi, în timp ce îi cântă „La mulți ani!”. 


Karmen a împărtășit cu fanii săi momentul când își felicită tatăl, dăruindu-i un tort, dar și o brățară (tennis bracelets) de la un brand celebru. Interpretul s-a emoționat până la lacrimi când cei dragi i-au cântat „La mulți ani!”.

Se pare că interpretul a făcut o pasiune pentru aceste bijuterii, pentru că pe mâna lui se pot observa mai multe de acest fel. 

 

Fanii săi îl știu pe Adrian Minune ca fiind un familist convins, care reușește să-i adune pe cei dragi împreună la toate evenimentele importante din viața sa. (vezi galerie foto mai jos)

Acum câteva luni, Adrian Minune a răspuns la cele 40 de întrebări ale jurnalistei Denise Rifai, unde a vorbit, printre altele și de familia sa. 

„Până unde sunteți dispus să mergeți pentru copiii dv?”, l-a întrebat moderatoarea emisiunii. 

„Sunt disperat de copiii mei…Până la Dumnezeu! Cred că orice părinte ar fi așa! Sunt dispus să merg până oriunde pentru copiii mei. Ăsta e răspunsul”, a spus emoționat Adrian Minune, ulterior a cerut și un șervețel pentru a-și șterge lacrimile.

Adrian Minune are trei copii:  Karmen, Adriana și Adrian. 

Sursă foto: Instagram/ karmen

Vezi și: 

 

  • Adrian Minune, emoționat până la lacrimi de ziua sa. Ce cadou a primit din partea fiicei Karmen

related posts

Modifică setările cookies