Adrian Minune, un părinte strict! Cum a fost crescută și educată Karmen: „Dacă tata venea acasă...”


Karmen, fiica cea mare a celebrului manelist Adi Minune, a vorbit recent despre copilăria sa. Artista spune că a fost crescută și ținută într-un „glob de sticlă”, fiindcă părinții săi erau foarte stricți.


Silvia Claudia Simionescu, pe numele său din buletin, se bucură de un succes răsunător la doar 25 de ani. Karmen este, fără îndoială, una dintre cele mai apreciate artiste din lumea mondenă românească și, datorită sincerității sale, a reușit să ajungă la sufletele multor oameni. 

În cadrul podcastului realizat de Cătălin Măruță, Karmen Simionescu a vorbit fără perdea despre copilăria sa. Un lucru pe care nu mulți îl știau este acela că Adrian Minune a fost un părinte foarte strict, care a încercat dintotdeauna să își țină fiica cât mai departe de răutatea oamenilor. 

„Am fost un copil crescut într-un glob de sticlă, care nu a văzut realitatea, nu a văzut ce înseamnă răutatea oamenilor. Și nu a fost bine, nu. Și am avut o criză. Pe bune criză. Și m-am dus la mama și i-am zis: „Vreau să fiu un copil normal, vreau să îmi iau rolele, vreau să mă duc în parc, vreau să mă plimb cu autobuzul, vreau să fiu un copil normal (...)

Vremurile erau altfel atunci. Dacă ascultai manele erai nașpa, mai ții minte? Acum, toată lumea e pro manele. Pe vremea aia, manelișții erau văzuți ceva rău. Tata și mama, tot din dragoste, au încercat să mă protejeze de tot ceea ce va urma (...)

Dacă tata venea acasă și mie îmi vibra telefonul, nu contează, față, băiat, prieteni, ce erau, îl aruncăm. Pentru că tata, de când eram eu mică mi-a insuflat chestia asta de frică, de nu cumva să-mi fac vreun prieten, de nu cumva să greșesc ceva...”, a dezvăluit Karmen Simionescu în cadrul podcastului amintit.

Foto: Instagram

  • Adrian Minune, un părinte strict! Cum a fost crescută și educată Karmen: „Dacă tata venea acasă...”

related posts

Modifică setările cookies