Alexandru Arșinel, uitat de colegi la azilul în care este internat: „Îi e tare dor...”


Alexandru Arșinel, în vârstă de 83 de ani, este internat într-un azil de mai bine de două săptămâni. Actorul nu a fost vizitat de prieteni și colegi, iar singurul om care i-a fost alături este fiul său!


Alexandru Arșinel este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți actori din România! Acesta se află într-un azil de bătrâni de lângă București, unde beneficiază de tratament pentru escarele de pe picioare. Deși programul și avantajele căminului sunt destul de primitoare, artistul nu prea doarme și nu mănâncă așa cum ar trebui. 

„Alexandru Arșinel continuă tratamentul pentru escarele de la picioare, care îl împiedică să meargă, se vindecă foarte greu, este transportat și în prezent în scaunul cu rotile, la masă. A vrut să stea singur în cameră, dar sunt și camere de două persoane, fiecare după cum alege. Nu prea doarme, se uită la tv, la știri și la filme. Mănâncă foarte puțin, deși beneficiază de trei mese pe zi. Cazarea, masa și tratamentul îl costă în jur de 1.000 de euro lunar. Interacționează cu personalul, dar și cu ceilalți pacienți, dar cam uită întâmplările recente”, au declarat apropiații actorului pentru EGO.ro.

Deși este o legendă pentru teatrul românesc și are o mulțime de cunoștințe, Alexandru Arșinel nu a fost vizitat de nicio vedetă. Potrivit apropiaților, singurul om pe care îl are alături este fiul său.

„Îi e tare dor de soție, și ea e foarte bolnavă, după un accident casnic. La el vine doar unul dintre fiii lui, nicio vedetă n-a venit să-l viziteze”, au mai spus apropiații pentru sursa citată.

Sursă foto: Arhivă Perfecte.ro, Facebook

  • Alexandru Arșinel, uitat de colegi la azilul în care este internat: „Îi e tare dor...”

related posts

Modifică setările cookies