A ales un moment de naturalețe și a apărut complet nemachiată pe rețelele de socializare. Alina Ceușan nu s-a sfiit din a se arăta așa cum este, de fapt, reală și fără să apeleze la niciun truc de înfrumusețare.

Cum arată Alina Ceușan nemachiată

Alina Ceușan este una dintre cele mai estetice prezențe feminine din mediul online și, nu de puține ori, a fost complimentată atât pentru stilul vestimentar pe care l-a abordat, cât și pentru felul în care arată.

Recent, prezentatoarea emisiunii ”Love Island” a apărut complet nemachiată, pe rețelele de socializare, arătând că și ea are mici imperfecțiuni, la fel ce cele mai multe persoane.

Imaginile cu Alina Ceușan nemachiată au fost surprinse la un salon de înfrumusețare, înainte de începerea procedurii de stilizare a sprâncenelor.

Alina Ceușan a recunoscut toate operațiile estetice pe care și le-a făcut

A apelat de câteva ori la ajutorul medicului, pentru a ajunge la aspectul dorit, dar niciodată nu s-a ferit din a recunoaște intervențiile la care a fost supusă.

În urmă cu mai mulți ani, Alina Ceușan a vorbit deschis despre rinoplastia pe care și-a făcut-o, dar și despre implanturile mamare pe care le are.

„Nu îmi place să ascund lucruri, în general. Sunt deschisă și sinceră. Sinceritatea, autenticitatea mi s-au dezvoltat în timp, dar nu mă pot vedea fără ele în online. Oamenii văd dincolo de ecran și de replici pe care tu vrei să le dai, așa că, tu vei fi cel mai câștigat așa”, a declarat Alina Ceușan, în cadrul unui interviu.

Mai mult decât atât, aceasta a mai precizat că sfătuiește toate fetele care se gândesc să facă acest pas să se gândească bine înainte și să se asigure că aceasta este decizia pe care vor să o ia, pentru a nu regreta mai târziu. 


Sursa foto: Instagram