Alina Pușcaș, emoții mari la a treia cezariană! Prima declarație după naștere


Și-a dorit o familie numeroasă și a devenit mămică de 3 copii. Alina Pușcaș a născut sâmbătă dimineață a doua fetiță, căreia i-a dat numele de Iris. 


Micuța a avut la naștere 2,800 kg, aceeași greutate pe care au avut-o și frații ei mai mari, Alex și Melissa. Iris este cel de-al treilea copil al Alinei Pușcaș și al soțului ei, medicul Mihai Stoenescu.

„Sâmbătă dimineața, la ora 6, m-am prezentat la clinică, la ora 8 eram deja pe masa de operație iar la 8:30 eram în salonul de terapie intensivă, procedură standard după orice naștere, pentru o monitorizare cât mai precisă. În jur de ora 16:00 am fost mutată în rezervă și tot atunci am început să merg singură prin rezervă și pe culoare. Operația a fost excelentă, deși îmi era foarte teamă, fiind la a treia cezariană. Nu am avut deloc durere post operație, nu am cerut calmante pentru că nu am avut de ce, lucru care m-a uimit, recunosc.

Iris s-a născut cu aceeași greutate pe care au avut-o la naștere Alex și Melissa, adică 2800 kg, este foarte bine, mănâncă, nu mult, doarme mult și cred că până acum am auzit-o plângând numai în momentul în care a fost scoasă din burtică.”, spune Alina.

Prezentatoarea TV a ales numele fetiței, inspirată fiind de ochii albaștri ai soțului ei.  „Numele l-am ales eu de această dată, a pornit de la dorința de a găsi un nume mai puțin comun sau în trend, să fie scurt, ușor de pronunțat în orice limbă. M-am gândit să fie ceva care să aibă legătură cu Mihai și ochii lui albaștri, să aibă parte și de o onomastică, în cazul ei, de Florii. Așa am ajuns, după ceva timp la Iris care mai are în plus și legătura cu muzica rock atât de dragă lui Mihai”, mai spune ea.

  • Alina Pușcaș, emoții mari la a treia cezariană! Prima declarație după naștere

related posts

Modifică setările cookies