Andreea Bălan nu a fost de acord cu despărțirea! Încă îl așteaptă acasă pe George Burcea


După mai multe zile în care s-a vorbit destul de des despre divorțul Andreei Bălan de George Burcea, fără ca niciunul dintre protagoniști să confirme sau să infrime zvonurile, cântăreața a anunțat pe rețelele de socializare că toate informațiile apărute în presă sunt adevărate.


Chiar dacă inițial nici Andreea Bălan și nici George Burcea nu au vrut să vorbească public despre momentele grele prin care trece mariajul lor, până la urmă artista a mers într-o emisiune televizată și a făcut dezvăluiri.

„E o situație care nu a ținut de mine. Nu am avut ce să fac. Eu eram fericită, nu aveam ce să-i reproșez. Am început să-i reproșez în decembrie, pentru că el atunci și-a schimbat comportamentul. Nu mai era la fel de afectuos, mai lipsea nopți de acasă și se ducea la prietenii lui. Când l-am întrebat ce are, mi-a spus niște lucruri care m-au durut. Mi-a spus că nu mai are sentimente puternice pentru mine. Am zis că este stresat și că lucrează la carte. Am dat vina pe situație. Au fost certuri mari, de asta spun că s-a schimbat mult. Eu de fiecare dată am încercat: uite familia, uite ce minunați suntem împreună. El nu a dorit ajutorul meu. Eu nu mi-am dorit să se ajungă aici. Nu m-am căsătorit în septembrie ca să mă despart în martie. Am făcut nunta cu gândul că nu ne vom separa și că vom rămâne împreună până la adânci bătrâneți”, a spus Andreea Bălan.

Apoi, cântăreața a dezvăluit că ea încă speră să se împace cu George Burcea și că îl așteaptă pe acesta acasă: „Eu trăgeam de relație. Am încercat să mă împac. Am încercat să rezolvăm problema. Eu am încercat foarte mult să repar și să fim împreună. Mi-am dorit mult doi copii și mi-am dorit această familie cu el. Eu am tot așteptat să-și revină și să vină înapoi. El nu-și mai dorește să vină înapoi. Iertarea vine dacă el își dorește să fie ca înainte. Nu are cum să existe o iertare dacă el continuă așa. Eu îmi doresc ca el să-și revină și să fie ca înainte. Eu nu pot să-l țin legat. Dacă el nu-și mai dorește această familie, evident că vom ajunge la divorț. Nu poți să stai luni de zile să aștepți pe cineva care nu dă un semn”.

Vezi și: Andreea Bălan și George Burcea, mariaj cu probleme

  • Andreea Bălan nu a fost de acord cu despărțirea! Încă îl așteaptă acasă pe George Burcea

related posts

Modifică setările cookies