Andreea Bălan și George Burcea continuă războiul: „Sper că te-a făcut praf presa. Și soția”


Timp de mai multe săptămâni, George Burcea și Andreea Bălan au încercat să ascundă faptul că nu mai formează un cuplu, însă la începutul acestui an presa i-a dat de gol, iar informația a devenit publică.


Imediat după ce au anunțat oficial că mariajul lor a ajuns la final, George Burcea a încercat să păstreze cât mai mult tăcerea, în timp ce Andreea Bălan a dezvăluit că ea și-a dorit foarte mult să repare lucrurile și să rămână în continuare o familie.

Din păcate, cei doi parteneri nu au putut să păstreze prea mult discreția, iar problemele pe care le-au întâmpinat după ce s-au despărțit au ajuns în presă. Mai întâi, George Burcea a fost prins de oamenii legii în timp ce conducea sub influența unor substanțe interzise, iar apoi a început un scandal în toată regula pe rețelele de socializare între actor și Andreea Bălan.

Cei doi s-au atacat prin intermediul mesajelor postate pe paginile personale de Instagram, iar Andreea Bălan chiar i-a blocat accesul fostului ei soț pe pagina de Instagram a uneia dintre fetele lor, pe motiv că acesta nu are un comportament adecvat pe rețelele de socializare.

Deranjat de acest lucru, George Burcea a postat zilele trecute pe instastory o poză cu actorul Dominic Purcell, cunoscut datorită rolului din „Prison Break”, care le arată degetul mijlociu fanilor. „Domnu’ actor Dominic are copii acasă și arată mumu pe Insta. Păi ce exemplu dai tu copiilor tăi, bre? Sper că te-a făcut praf presa. Și soția”, a scris George Burcea peste fotografie, făcând clar o paralelă cu problemele pe care le are el.

Imediat după ce actorul a făcut această postare, Andreea Bălan a răspuns pe contul ei de Instagram, lăsând de înțeles că nu are încotro și trebuie să facă față situației în care se află.

„Mă știti de mic copil și am crescut în fața voastră. Îmi place că sunt cunoscută și nu mi-aș fi dorit altă viață. Deși «vedetismul» da, e frumos pe scenă, la tv, la evenimente, el vine și cu părți mai puțin plăcute, pe care trebuie să le accept, iar statutul de persoană publică trebuie asumat. Îmi asum că nu îmi aparțin, că viața mea este comentată, că oamenii vor să știe ce fac și cum fac. Îmi asum că trebuie să zâmbesc frumos în societate, să răspund politicos tuturor, să mă prezint în diverse locuri unde am promis că merg, chiar dacă prefer să stau pe canapea cu o cană de ceai. Totodată, am și responsabilităti, nu doar să beneficiez de like-uri, fani și contracte de imagine. Am responsabilitatea să ofer speranță și să fiu un exemplu pozitiv în momente mai puțin plăcute și, pe cât posibil, să ajut și să fac lucruri bune și exemplare pentru cei din jur. Ador să fiu pe scenă și să ofer lucruri frumoase și de calitate”, a scris Andreea Bălan pe internet.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Andreea Balan (@andreeabalanofficial) on

„Burcea în alt rol negativ... Tre’ să am o discuție cu regizorii care mă distribuie”, a replicat din nou George Burcea, după ce a văzut postarea Andreei Bălan.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by GEORGE BURCEA (@george_burcea) on

Vezi și: Viata bate vlogul - sez. 2, episodul 5: Cristina Almăşan, copilărie fără părinţi

  • Andreea Bălan și George Burcea continuă războiul: „Sper că te-a făcut praf presa. Și soția”

related posts

Modifică setările cookies