Annes și-a pus viitorul soț la treabă! L-a ajutat să slăbească 20 de kilograme! Iată cum!


Annes este o artistă care de ceva timp încoace acordă o importanță aparte stilului său de viață sănătos. În plus, a reușit performanța de a-și aduce viitorul soț, impresarul Dan Anghel, pe drumul cel bun al sportului! 

Tag-uri: #Annes #nutritie

S-a transformat în propriul lui nutriționist și antrenor de sală și l-a ajutat astfel să slăbească 20 de kilograme într-un  timp record! Amândoi sunt acum mândri de corpul lor și se antrenează cot la cot la sală aproape zilnic.

Annes a povestit pentru Perfecte.ro toată această experiență!
 


Ai optat pentru un stil de viață sănătos. Ce presupune acesta?

Schimbarea macazului către un stil de viață sănătos s-a produs după niște ani în care nu mă preocupa deloc felul în care mă alimentez; mâncam ca tot omu' fie prea puțin, fie prea mult, pe fugă, orice se nimerea fără să știu (sau să vreau să știu) dacă respectivele alimente mă hrăneau cu adevărat sau nu. 
După toate scuzele "n-am timp" am înțeles că, toate drumurile duc spre sport, mișcare; nu există scurtătură către o siluetă armonioasă, bine tonifiată, o sănătate și o stare psihică bună.

Ce rol a avut sportul în viață ta? Cum te-a ajutat?

Am redescoperit prin sport și mișcare bucuria de a valorifica într-un mod atât de frumos timpulul liber, de a-mi acorda momente în care realmente să fac ceva pentru mine; așa am ajuns să stau cu plăcere 10 ore pe săptămână în sala de fitness.


Diversificând antrenamentele, ieșind din zona de confort, depășindu-ți limitele ajungi să-ți cunoști destul de bine organismul, rezultatele fiind așa de motivante încât nu ai cum să nu-ți dorești să nu continui.
 

Ce tip de antrenamente preferi?
 
Prefer genul de antrenament cu greutăți medii spre mari; pentru mine sunt cea mai bună modalitate de a câștiga masă musculară, formele frumoase și armonioase. 
Îmi plac și antrenamentele cardio, gen cycling, alergare cu sprinturi pe distante de 7-10 km sau plimbările lungi prin parc. De câteva ori pe săptămână, seară când este super trafic în oraș, îmi las mașina pentru 2 ore în care alerg sau mă plimb în parcul Herăstrău.


Odată cu mișcarea am înțeles că, trebuie să fac schimbări și în alimentație; am învățat că, pentru organismul nostru este important acest echilibru între proteine, carbohidrați și grăsimi.
Există foarte multă informație pe internet legată de nutriție așa că nu este greu deloc să afli dacă îți dorești. Nu trebuie să plătești neapărat ședințe costisitoare la nu știu ce nutriționiști care, din câte am văzut eu, cei mai mulți au pierdut ei însăși lupta cu kilogramele.

Cum arată acum meniul tău?
 
Acum reușesc să mă alimentez și sănătos și gustos și chiar nu-i greu deloc odată ce ți-ai propus.
Mie, spre exemplu, îmi place mult peștele de orice fel; o dată la 2 zile gătesc și fructe de mare; la fel sălățele cât mai bogate în tot felul de frunze, legume. Fructele le consum de regulă în prima parte a zilei sau ca și gustare între mese. Brânzeturile și lactate de capră, nuci, semințe. Dulcurile în schimb au fost  "păcatul" meu. Am găsit însă variante de dulce fără zahăr adăugat, gen ciocolată neagră 80% cacao cu ștevie, fructele confiate natural, așa că, treptat am reușit să renunț la prăjiturele și alte "ronțăieli".
 
Mai “scapi” și la mâncare gătită?
 
Din când în când îmi face poftă mâncarea gătită a mamei, varză călită cu mămăliguță sau plăcintele ei cu brânză.
Regula care mă ține în formă este să am grijă să nu mănânc mai mult decât consum.
Cred că, merită să investim timp și resurse în noi înșine fără să fim catalogați drept narcisiști sau egoiști; iubirea de sine este foarte importantă pentru că așa putem oferi celorlalți sprijin, dragoste; nu poți dărui din ceva ce nu ai nici pentru tine.
 
Ai avut ocazia să “modelezi” corpul viitorului tău soț. S-a dat  pe mâna ta! Cum ai reușit?
 
Dan, în urmă cu 1 an și jumătate. cântarea vreo 97 kg. Când ne-am cunoscut avea în jur de 70 kg, ce-i drept arăta prea slăbuț însă avea doar 20 de ani.


În timpul relației noastre a renunțat la fumat și după a început să mănânce mai mult, mai haotic și încet a început să acumuleze kilograme.


Nemaifăcând nici așa de mult sport cum făcea înainte (15 ani atletism de performanță și fotbal) organismul a început să acumuleze grăsime.


Nu am insistat foarte mult să revină la un stil de viață sănătos. L-am lăsat să hotărască el când este momentul. Clar, acasă nu găsea în frigider decât mâncare sănătoasă, iaurturi, brânzeturi slabe, pește și salate…mă vedea pe mine că muncesc mult la sală și la un moment dat s-a hotărât.

Ce antrenamente l-ai îndrumat să facă? Știu că acum mergeți împreună la sală…

 
Știind destul de bine ce combinații alimentare făcea mi-a fost ușor să-l îndrum și să-i fiu "nutriționist".
Am început împreună și antrenamentele de fitness la sală plus de 3 ori pe săptămână în parc plimbări rapide, alergare 10 km. În 2 luni a dat jos 14 kg.


În total a scăpat de 20 kg, ca mai apoi să pună înapoi vreo 5 kg recuperare a masei musculare pe care o pierzi inevitabil prin cardio în slăbire.


Totul doar într-un an și jumătate, fără înfometare sau frustrări alimentare; ce-i drept anii de sport din trecut și-a spus cuvântul plus hotărârea și voința lui. 


M-am antrenat cot la cot cu el chiar acumulând mai multă masă musculară așa am obținut acum cele 54 kg la 1.73 m înălțime. Masa musculară mă face să arăt mult mai tonifiată și mai slabă deși am cam aceleași kilograme ca dintotdeauna. Practic am transformat o parte din grăsime în mușchi; alimentația bazată în principal pe proteine și antrenamentele cu greutăți medii spre mari (ceea ce nu făceam în trecut) m-au ajutat să ajung la o formă și condiție fizică ok; am simțit cât de mult mă ajută acest lucru și în tot ce înseamnă concert live susținut pe scenă și mă bucur să împărtășesc cu voi.

Cum stai profesional vorbind? Ce noutăți muzicale pregătești?
 
A fost o vară a concertelor, a reîntâlnirilor live cu publicul aflat în vacanță pe litoral sau la sărbătorile de oraș.
Ne așteaptă din nou concertele din preajma sărbătorilor de iarnă până atunci sperăm să lansăm și noul videoclip filmat. Am finalizat înregistrările noului album al-IV-lea din carieră.

Se vor regăsi piese noi dar și single-uri, colaborări lansate în ultimul timp spre exemplu: "În ploaie" feat. Jimmy Dub, "Ți-ai dorit alta" feat. Jerry Co., "Arde" feat. Balkan, "Ea și El". Numele albumului îl voi stabili împreună și cu prietenii care mă urmăresc pe rețelele de socializare, facebook, instagram Annes Official.
 

 

  • Annes și-a pus viitorul soț la treabă! L-a ajutat să slăbească 20 de kilograme! Iată cum!

related posts

Modifică setările cookies