Antonia, considerată a fi cea mai frumoasă femeie din România, se confruntă, de ceva timp, cu un val de comentarii mai puțin frumoase, pe care le primește în urma ipostazelor sexy în care apare pe rețelele de socializare.

Antonia, acuzată că devine vulgară

Are un trup de invidiat, iar acest lucru este recunoscut de mulți dintre cei care o urmăresc. Însă, sunt și persoane care consideră că anumite ipostaze în care apare, fiind vorba de cele în care este îmbrăcată îndrăzneț, nu îi fac cinste și începe să fie vulgară.

Pe lângă comentariile mai puțin frumoase pe care le primește atunci când apare îmbrăcată provocator, faptul că și-a dezvoltat masa musculară reprezintă încă un lucru ce nu este pe placul internauților.

Recent, la o gală în cadrul căreia a primit și un premiu, artista a purtat o ținută care i-a lăsat abdomenul cu pătrățele la vedere. „A devenit vulgară și, în această imagine, are un abdomen oribil”, „Din dorința, probabil, de a epata, ajungi să te îmbraci în niște caricaturi de haine, pune ceva frumos pe tine că e păcat de frumusețea ta, parcă încerci sa te urâțești”, au fost doar o parte din comentariile primite de aceasta.

Antonia și Alex Velea au aniversat 11 ani de relație

Antonia și Alex Velea formează un cuplu extrem de sudat și au doi copii împreună. Recent, cei doi artiști au aniversat 11 ani de relație, demonstrând, din nou, faptul că povestea lor de iubire continuă, în ciuda acuzațiilor de care s-au lovit de-a lungul timpului.

La scurt timp după ce a finalizat procesul de divorț, Antonia a fost cerută în căsătorie de Alex Velea, urmând ca cei doi să facă nunta în viitorul apropiat.

„No matter (n.r. nu contează) ce a avut oricine de spus, noi tot aici suntem în universul nostru. M-ai cucerit definitiv după ce te-am văzut în ipostaza de tată, de fapt de atunci am început să te iubesc din ce în ce mai mult!”, a scris Antonia, în mediul online.

 

Sursa foto: Instagram