Betty Salam spune adevărul despre relația ei cu Roxana Dobre: „Oamenii ne-au făcut să nu vorbim”


De-a lungul timpului s-a tot speculat că Roxana Dobre și Betty Salam nu se înțeleg, iar acum fiica manelistului spune lucrurilor pe nume. Iată care este, de fapt, relația celor două!


Florin Salam a fost căsătorit prima dată cu Ștefania, cunoscută de publicul larg drept Fănica, femeia care i-a oferit doi copii, pe Betty și pe Dani. După ce în anul 2009 aceasta s-a stins din viață, manelistul a trecut prin clipe extrem de grele. Cu toate acestea, el și-a găsit liniștea în brațele Roxanei Dobre, alături de care și-a unit destinul la începutul lui iunie 2022. 

De-a lungul anilor s-a tot speculat faptul că Roxana și Betty nu s-ar înțelege și că ar exista conflicte permanente între cele două. Recent, invitată la podcastul „Fiță cu Adiță”, fiica lui Florin Salam a spus de la ce au plecat problemele din casa Stoian, dar și care este relația sa cu mama ei vitregă.

„Noi nu ne-am certat niciodată. Știi de ce au fost câteva neînțelegeri între noi? Tot din cauza oamenilor, pentru că oamenii ne-au făcut să nu vorbim la un moment dat, dar nu știu de ce. Noi acum, în momentul de față, suntem cele mai bune prietene. O iubesc foarte mult, ea pe mine la fel, ca niciodată și vorbim zilnic, ne vedem zilnic și mă bucur din suflet pentru chestia asta. E important să nu mai asculți ce spune lumea și să te iei după oameni. Sunt energii foarte multe asupra noastră”, a spus ea la podcastul menționat.

Sursă foto: Betty Salam/Instagram

  • Betty Salam spune adevărul despre relația ei cu Roxana Dobre: „Oamenii ne-au făcut să nu vorbim”

related posts

Modifică setările cookies